02/07/2026

Primăriile din Muscel s-au pregătit de iarnă: au cumpărat material antiderapant

Administraţiile din Muscel încep să se pregătească de iarnă, asta după ce au achiziţionat sute de tone de material antiderapant, produs folosit la combaterea poleiului, gheţii şi zăpezii de pe drumuri.

Chiar dacă nisipiul antiderapant e o pacoste, pentru că după ce ajunge pe carosabil se transformă într-o mâzgă, iar munţii de zăpadă vor fi plini de murdărie, ca să nu mai spunem că înfundă canalizarea, administraţiile locale tot îl mai folosesc, pe considerentul că are un preţ scăzut.

În această ediţie vă prezentăm ce cantităţi şi la ce preţuri au achiziţionat cinci administraţii din Muscel produse pentru combaterea efectelor iernii, care, de la finele săptămânii trecute, şi-a intrat în drepturi. Este vorba de Câmpulung, Stoeneşti, Valea Mare Pravăţ, Stâlpeni şi Bughea de Sus. Cea mai mare cantitate a solicitat-o Primăria Valea Mare Pravăţ, 200 de tone, iar cea mai mică, cea de la Stoeneşti, 21 de tone, dar culmea, cu preţul cel mai ridicat. 

Primăria Câmpulung, prin Serviciul Public de Administrarea Domeniului Public şi Privat Câmpulung, a cumpărat sare industrială pentru deszăpezire de la societatea piteşteană Dragon Oil Star SRL. Aceasta din urmă a răspuns cererii serviciului subordonat Consiliului Local, lansată pe SICAP pe data de 25 octombrie. În aceste condiţii, firma ofertantă aduce la Câmpulung 198 de tone de sare pentru deszăpezire, pentru suma de 70.215 lei, adică administraţia a dat 355 de lei pentru o tonă.

La Stoeneşti, materialul antideparant este livrat de o firmă din localitate, Group Concif. Administraţia a solicitat 21 de tone, iar societatea amintită o va livra până la punctul de depozitare contra sumei de 7.497 de lei, adică 357 de lei pentru o tonă. Licitaţia pentru cumpărarea produsului a fost lansată pe site-ul de licitaţii publice săptămâna trecută, pe 14 noiembrie, zi în care a fost efectuată şi procurarea.

Primăria Valea Mare Pravăţ este fidelă unei firme din comună, care livrează anual produsul pentru degajarea drumurilor de polei, Cat-Cat Prest 2009 SRL. În 2018, Ion Boncoi a solicitat 200 de tone de sare industrială pentru deszăpezire, iar acesta va ajunge în depozitul Primăriei pentru suma de 61.880 de lei, adică 309,40 lei pentru o tonă. În acest preţ, firma s-a angajat să aducă bunul de la Ocnele Mari, care este la o distanţă de 250 de kilometri.

Edilul de la Stâlpeni a considerat că are nevoie pentru combaterea efectelor iernii pe uliţele din comună de 100 de tone de nisip amestecat cu sare. Cei care se ocupă cu investiţiile au procurat mixtura de la firma din Schitu Goleşti, Prometeu SRL, care va livra suta de tone contra sumei de 8.330 lei, adică o tonă a costat administraţia 83,30 lei.

Ca să nu-l ia iarna pe nepregătite, primarul Nicolae Tarbă, de la Bughea de Sus, a cumpărat nisip antiderapant. În localitate va ajunge cel mai ieftin material, adus de aceeaşi firmă care livrează şi la Câmpulung, Dragon Oil Star SRL, din Piteşti. Pentru cele 125 de tone comandate, administraţia va vira societăţii furnizoare suma de 6.396 de lei, o tonă fiind 51 de lei. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!