13.5 C
Campulung Muscel
11/10/2024

Judecat şi condamnat pentru vătămare corporală din culpă

 

Chiar dacă nu şi-a recunoscut vina, un muscelean a fost condamnat pentru vătămare din culpă.

Mihai Tudor a primit 10 luni de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei pe durata a doi ani, constituit termen de încercare. În acest interval, bărbatul are datoria să se supună mai multor condiţii: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune, la datele fixate de această instituţie; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte cinci zile; să comunice schimbarea locului de muncă, dar şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Pe durata celor doi ani, individul nu are voie să părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

Ca pedeapsă accesorie, Mihai Tudor a fost obligat de instanţa de la Câmpulung să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Poienarii de Muscel. 

În caz că nu va respecta măsurile impuse de judecător, bărbatului condamnat i s-a pus în vedere că îi va fi anulată suspendarea pedepsei sub supraveghere. Pe latura civilă, instanţa a constatat că partea vătămată, Aurelian Firea, nu a solicitat daune, în schimb, a fost aprobată cererea de despăgubiri civile înaintată de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti, care a cerut 4.671,05 lei, reprezentând cheltuielile cu spitalizarea persoanei vătămate. 

Această sumă urmează să fie achitată de SC Asigurarea Românească – Asirom Vienna Insurance Group SA, parte responsabilă civilmente. În schimb, bărbatul condamnat trebuie să suporte contravaloarea cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 700 lei. 

Sentinţa Judecătoriei Câmpulung, dată luni, 5 noiembrie 2018, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în primele 10 zile de la comunicarea minutei. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!