Ionuţ Butoi – Victorie este numele tău! Acesta a fost mesajul românilor şi al muscelenilor pentru militarul din Câmpulung care s-a întors de la Sydney cu medalia de aur pentru România. Ionuţ Butoi a participat, alături de echipa naţională, la Jocurile Invictus 2018, de unde s-au întors învingători.
Cea de-a patra ediţie a Jocurilor Invictus s-a desfăşurat în perioada 20-27 octombrie, la Sydney, în Australia. La competiţia dedicată militarilor răniţi în Teatrele de Operaţii au participat peste 500 de militari din toată lumea, printre care şi lotul României, format din 15 sportivi. Ionuţ Butoi a făcut parte din lotul care s-a întors acasă cu cinci medalii: două de aur, una de argint şi două de bronz. Militarul muscelean a participat, alături de Augustin Pegulescu şi Dorin Petruţ, la Proba de TIR cu acrul – compound.
Primul meci susţinut a fost cu echipa Canadei, iar în finală a concurat contra Australiei, unde românii au obţinut 276 de puncte din 300, iar adversarii lor au obţinut 266 de puncte şi astfel România a câştigat aurul. Ionuţ Butoi a mai concurat şi la proba de înot, unde nu a reuşit o performanţă, însă simpla participare îl face să fie un “Invictus”. Acum, el face parte din echipa naţională paralimpică, urmând să se pregătească pentru Mondiale şi dorind să se califice la Jocurile Olimpice de la Tokyo din anul 2020.
La întoarcerea acasă, ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, i-a întâmpinat, pe aeroportul Otopeni cu aplauze şi îmbrăţişări.
“Sunt mândru de echipa care a reprezentat România la Jocurile Invictus desfăşurate, în perioada 20 – 27 octombrie, la Sydney, Australia. Băieţii noştri au obținut medalii şi rezultate foarte bune şi merită toată aprecierea noastră. La tir cu arcul compound, echipa formată din colonelul (rtr.) Dorin Petruţ, colonelul Augustin Pegulescu şi plutonierul major Ionuţ Butoi au câştigat medalia de aur, iar la proba individuală, colonelul (rtr.) Dorin Petruţ a câştigat medalia de bronz. Felicitări tuturor! Go, Invictus!”, a publicat ministrul pe pagina sa oficială.
Alături de Ionuţ s-au mai aflat doi musceleni, Costi Slăniceanu şi Laurenţiu Stoica, militari răniţi în Teatrele de Operaţii, care la această competiţie nu au participat, dar au fost alături de lotul României.