-4.1 C
Campulung Muscel
17/02/2025

Orban i-a stricat ziua lui Manu, apărând pe nepoftite la Mateiaş

Pe când staff-ul PSD Argeş, dislocat la Mateiaş, se pregătea să înceapă ceremoniile prilejuite de a doua aprindere a „Flăcării Centenare”, şi-a făcut apariţia musafirul cu cea mai mare notorietate dintre cei adunaţi pe treptele Mausoleului. De Ziua Armatei, Ludovic Orban, preşedintele PNL, a dat o fugă în Argeş, unde s-au aprins focuri, mai mici şi mai mari, electorale ori tradiţionale. Prima flăcăruie a zilei a strălucit la Mausoleul Mateiaş, în cadrul unei festivităţi impresionante prin numărul participanţilor, între care s-au aflat conducerea judeţului şi a multor instituţii deconcentrate, parlamentari, primari ş.a.m.d. Dacă mult controversatul eveniment a fost interpretat că ar fi „răpit” sărbătoarea militarilor, trecută în planul secund al acţiunii de imagine a PSD, s-a întâmplat ca şi şefului judeţului să-i strice ziua vederea lui Ludovic Orban, surpriza dimineţii de joi, 25 octombrie. Surpriza neplăcută pentru preşedintele Dan Manu, care, spre deosebire de episodul I al aprinderii „Flăcării Centenare”, consumat de Zilele Municipiului, nu-l avea alături nici măcar pe liderul PSD Argeş, Şerban Valeca. Venită dinspre Piteşti, maşina lui Orban a oprit în dreptul chioşcului de la baza parcării. Liberalul s-a strecurat prin spatele militarilor, a traversat terasa de paradă şi s-a oprit în faţa gazdelor, prefectul Emilian Dragnea, şeful CJ, Dan Manu, şi primarul Liviu Ţâroiu. Dar până să ajungă la ei, a dat mâna cu cei cu care s-a „intersectat” pe traseu, militari, oameni de rând, invitaţi, Orban fiind cea mai cunoscută persoană de la eveniment. S-a salutat cu organizatorii de la judeţ, care n-au avut nevoie de serviciile autorităţilor locale ori ale Garnizoanei Câmpulung, decât într-o mică măsură, după care liderul PNL a „tăiat” puhoiul de politicieni, retrăgându-se mai în spate, unde au avut locuri liberalii. După ce i-a suflat, cu prezenţa sa, când toată suflarea era pe poziţii, începutul manifestării, Orban şi-a adjudecat şi finalul, mulţi înghesuindu-se să se pozeze cu vedeta politică. Inclusiv Ion Boncoi, liberalul convertit la social-democraţie din interes, a ţinut să aibă o amintire alături de superiorul de altădată şi s-a înfipt în fotografie, alături de foştii colegi de la PNL.

Iani Popa, în categoria „fripturiştilor” pe blat cu PSD 

După festivităţile de la Mausoleul Mateiaş, unde liberalii şi-au adus căpetenia de la centru ca să nu fie perfectă sărbătoarea batalionului de PSD-işti revărsaţi pe treptele edificiului, misiunea de „sabotare” a băilor de mulţime propuse de adversarii politici a continuat la „Focul lui Sumedru”, la Topoloveni, Mioveni şi Ştefăneşti. De altfel, preşedintele PNL Argeş, Adrian Miuţescu, a recunoscut public că asta este intenţia liberalilor aflaţi într-o campanie de forţă în fiefurile PSD-iste ale judeţului: să le spulbere satisfacţia evenimentelor pe care şi le-au însuşit ca fiind ale partidului, nu ale românilor, ca obiceiuri străvechi. Şederea lui Ludovic Orban a continuat la Câmpulung, unde a ţinut o conferinţă de presă, pe durata căreia a repetat apropierea faţă de Argeş, mai ales după înlocuirea lui Iani Popa cu Adrian Miuţescu, după trecerea preşedintelui judeţean de la PNL la ALDE. ALDE, pe care Ludovic Orban îl caracteriza astfel în faţa jurnaliştilor musceleni: „Când eşti în pat cu PSD, să te pretinzi liberal este o obrăznicie fără margini. Ei sunt un PSD mai mic. Un partiduţel, care s-a constituit ca un grup de interese în jurul lui Tăriceanu, din indivizi care aveau interes în zona guvernamentală. Adică să pape bugetul, să obţină funcţii la stat, aceasta este încropeala din jurul lui Tăriceanu. N-are nicio legătură cu liberalismul. Cum să fii liberal când tu susţii toate măsurile anti-liberale care au fost iniţiate de Guvernele PSD?! Un PSD mai mic. Ne-a făcut foarte bine apariţia acestui oportunist şef, care a reuşit să ne ia din toată ţara „fripturiştii” care, oricum, erau pe blat cu PSD şi care nu mai aveau loc în PNL. Acum, cei care sunt blatişti cu PSD sunt în jurul lui Tăriceanu şi nu mai au nicio legătură cu vreo valoare liberală. De altfel, sunt pe punctul de a fi daţi afară din ALDE, partiduţelul lui Tăriceanu.”

„Rămân de rezolvat candidaţii de primari la Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeş”

Pierderea unuia dintre „fripturiştii” la care se referea Orban l-a adus mai aproape de Argeş, susţine invitatul liberalilor câmpulungeni. „Sunt apropiat de Filiala PNL Argeş, mai ales după ce a plecat domnul Iani Popa, de la domnul Postelnicescu, până la domnul Bogdan, de la domnul Bica, până la primarii noştri. Pe primarul din Schitu Goleşti, unde mergem, îl cunosc, suntem în relaţii foarte bune. Şi, în general, am aşteptări mari de la echipa nouă, care a fost aleasă la conferinţa judeţeană. De altfel, sunt alături de colegii mei din Argeş, pentru că nu-mi este indiferent ce rezultate scoate partidul în Argeş. La alegerile locale, ne-am bătut frumos, am câştigat într-o localitate, în altă localitate am pierdut, poate pentru că am început campania cam târziu şi nu am mobilizat întreaga echipă în jurul candidatului. În general, simt mişcare multă în teren, o permanentă căutare spre a găsi cele mai bune soluţii şi am încredere. Sigur, mai rămân de rezolvat candidaţii de primari la Piteşti, Câmpulung şi Curtea de Argeş, pentru că, în aceste localităţi extrem de importante, trebuie să găsim soluţii competitive de candidaţi, care să se bată pentru câştig.”, a precizat preşedintele PNL.  

Dacă tot s-a atins subiectul alegerilor locale, Orban este convins că oamenii care vor fi pregătiţi pentru 2020 vor fi găsiţi în PNL, nu în afară, atraşi de la alţii. „Eu cred că în interiorul PNL sunt suficienţi oameni de calitate, de valoare, astfel încât să identificăm un candidat cu şanse de succes în interiorul PNL. PNL este un partid cu porţile şi ferestrele deschise către societate şi suntem bucuroşi să primim în partid orice om serios, orice om de calitate, preferabil să nu fi trecut pe la PSD sau ALDE. Oameni care n-au făcut politică şi sunt bineveniţi. Se vor băga unii dintre ei, căci, încetul cu încetul, oamenii încep să înţeleagă că, dacă stau de-o parte, nu se rezolvă nimic.”, a declarat acesta.  

Liderul PNL, oaspetele primarului Tudorel Miriţă şi al directorului Claudiu Lupaş 

După cele patru ore petrecute la Valea Mare Pravăţ şi Câmpulung, delegaţia liberală s-a îndreptat spre Schitu Goleşti, unde Ludovic Orban urma să fie oaspetele primarului Vasile Tudorel Miriţă, apoi al lui Claudiu Lupaş, directorul matriţeriei Fontana din Lăzăreşti. La Primăria Schitu Goleşti, a informat Adrian Miuţescu, era programată o discuţie cu primarii liberali din zonă, aceiaşi care au participat şi la ceremonialul de la Mateiaş – Ion Banzea, de la Poienarii de Muscel, împreună cu viceprimarul Nicolae Bălălău, Ion Băcioiu, de la Dragoslavele,  Claudius Ciobanu, de la Cetăţeni -, cărora li s-au alăturat colegii de la Bughea de Sus, Nicolae Tarbă, şi Ţiţeşti, Gheorghe Savu, şi Nicolae Barbu, de la Valea Iaşului. Plus câmpulungenii Bogdan David, Ionel State, Liviu Iana şi Constantin Zăbavă, în completarea colegilor de la judeţ, Adrian Miuţescu, Dănuţ Bica, Marius Postelnicescu, Eugen Nae, Gheorghe Alecsei, Dorina Stanciu, Gelu Tofan, Florentin Popa. „Îmi place tot judeţul Argeş, este adevărat că-mi place mai mult zona de Nord, Câmpulung, Curtea de Argeş. Fiind de la munte, mă simt mai bine în umbra lui.”, li se confesa jurnaliştilor Orban, a cărui descindere în Muscel a umbrit campania impecabilă planificată de rivali. 

                                       

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!