13 C
Campulung Muscel
04/10/2024

Rudarii din Hârtieşti, prinşi furând curent electric

La un control, jandarmii au găsit mai multe imobile branşate ilegal la reţeaua de electricitate

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş şi lucrători din cadrul Distribuţie Energie Oltenia au executat, miercuri, o acţiune comună de control, în comuna Hârtieşti, în scopul combaterii folosirii de instalaţii clandestine pentru racordări directe la reţeaua electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, conform prevederilor Legii nr. 123/10.07.2012, privind energia electrică şi gazele naturale. După mai bine de trei ore de verificări, au fost depistate mai multe imobile care se branşaseră ilegal, prin instalaţii improvizate, la reţeaua de electricitate.

Nu se crăpase încă de ziuă când maşinile forţelor de intervenţie, aliniate într-o coloană impunătoare, şi-au făcut apariţia în cătunul rudarilor din Hârtieşti. „Alaiul” s-a oprit chiar în centrul localităţii şi, după o şedinţă-fulger, în care s-a pus la punct planul de bătaie, jandarmii, însoţiţi de angajaţii firmei de distribuţie a energiei electrice, s-au împrăştiat printre bordeie, în căutarea infractorilor. Bineînţeles că apariţia „mascaţilor” le-a dat multora fiori reci pe şira spinării, oamenii nerealizând pe moment ce se petrece. Speriaţi, cu ţoalele de noapte pe ei, rudarii s-au strâns pe la colţuri, grupuri, grupuri, comentând în fel şi chip evenimentul şi arătându-se oarecum indignaţi de această descindere matinală. În timpul acţiunii de prevenire şi combatere a sustragerii de energie electrică, au fost identificate mai multe imobile care erau branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică printr-o instalaţie clandestină şi improvizată ce alimenta instalaţia de utilizare, fără a avea contor şi fără a înregistra energia electrică consumată. În urma verificărilor efectuate la faţa locului, efectivele de jandarmi au procedat la întocmirea documentelor de constatare conform normelor de procedură penală şi a prevederilor Legii nr. 123/10.07.2012. Au rezultat trei dosare care au fost înaintate organelor de poliţie competente teritorial (Secţia nr. 8 Poliţie Rurală Hârtieşti), în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt de energie electrică şi executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea de energie electrică sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare. De asemenea, lucrătorii Distribuţie Energie Oltenia au procedat la dezafectarea branşamentelor improvizate.

 

Jandarmii au găsit un pui de căprioară crescut ilegal

Totodată, în timpul verificărilor, jandarmii au observat într-o gospodărie un pui de căprioară, fapt pentru care au anunţat A.J.V.P.S. Argeş, în vederea continuării verificărilor. Astfel, s-a dovedit faptul că animalul fusese găsit în sălbăticie, iar familia a ales să îl crească alături cu celelalte animale din curte, fără a anunţa autorităţile. Conform Legii nr. 407/2006, privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, art. 23, alin. 1, lit. f., deţinerea neautorizată în captivitate a exemplarelor de faună cinegetică constituie contravenţie, fapt pentru care jandarmii au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 1.000 de lei, iar, în cele din urmă, animalul a fost preluat de lucrătorii A.J.V.P.S., care l-au redat mediului natural.

 

 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!