Duminică după amiază, cei care au tranzitat zona au observat un camion răsturnat în comuna Dâmbovicioara, pe marginea Drumului Naţional 73, în sensul spre Câmpulung.
Evenimentul rutier s-a petrecut în jurul orei 19.30, pe DN 73. Camionul cobora spre localitatea Dâmbovicioara, iar, la un moment dat, într-o curbă la stânga, remorca a intrat în balans, cel mai probabil, din cauza vitezei, şi s-a răsturnat pe partea dreaptă, dar în afara părţii carosabile. Pur şi simplu, mastodontul a rămas proptit în malul înalt, cu roţile de pe stânga în aer. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar nici circulaţia afectată în vreun fel. După mai multe ore, maşina a fost pusă pe roţi cu ajutorul unei macarale.