Se pare că, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoferul unui autoturism Volkswagen a ieşit în decor. În maşină erau patru persoane, doi adulţi şi doi copii, unul de 11 ani şi celălalt de 4 luni. Mama, împreună cu cei doi minori, a primit asistenţă medicală la locul accidentului, după care cu toţii au fost transportaţi la Spitalul Municipal Câmpulung. În schimb, conducătorul auto s-a ales cu atac de panică. Maşina fiind serios avariată şi pentru a evita un posibil incendiu, la faţa locului a ajuns şi un echipaj de pompieri, cu o autospecială cu apă şi spumă. Poliţiştii ajunşi la faţa locului au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii incidentului.
sursa foto ISU Argeș