Tot în cadrul activităţilor dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung au avut loc şi spectacolele de muzică populară. Duminică, în ultima zi de evenimente, după ora prânzului, au urcat pe scenă artişti locali şi artişti consacraţi ai muzicii populare, care au făcut muscelenii să chiuie, să joace şi să cânte până seara, târziu în noapte.
Nici iubitorii de folclor nu au fost văduviţi de acest gen de muzică, la Zilele Municipiului Câmpulung. duminică, 22 iulie, aşa cum ne-am obişnuit, pe scena amplasată în Piaţa Primăriei, muscelenii au putut asculta şi un spectacol de fanfară, care a avut loc şi în Grădina Publică. Renumitele fanfare, care, acum zeci de ani, făceau din Grădina Publică „Merci” un adevărat loc de spectacol de bun gust. După concertele de fanfară, pe scenă au urcat artişti locali, formaţii locale şi colaboratori ai Casei de Cultură „Tudor Muşatescu”, urmaţi de ansamblurile de dansuri populare ale municipiului, care au făcut spectacol de bun gust.
La ora 17.00, atmosfera avea să se schimbe şi mai mult, asta deoarece pe scenă au urcat interpreţii de la Ansamblul „Doina Bascovului”, cei care i-au făcut pe musceleni să uite chiar şi de ploaia ce abia începuse şi să încingă în faţa scenei câteva hore şi sârbe.
După ce „Doina Bascovului” a părăsit scena, a mai avut loc o Gală a Laureaţilor, însă despre aceasta vă vom povesti în ediţiile viitoare, deoarece ascunde o poveste cu tineri talentaţi care, anul acesta, au ţinut să rămână întipăriţi în inimile muscelenilor.
După aceste evenimente, pe scenă au urcat Marcela Fota, Cristina Turcu Preda, Ilie Dură, Cristina Drăgan Diaconescu, Maria Dragomiroiu, Gavriil Prunoiu şi Grupul vocal folcloric bărbătesc „Doruri muscelene”, acompaniat de orchestra condusă de maestrul profesor Cătălin Iancu.
Întreaga seară, oamenii au dansat şi au jucat pe melodii populare din Muntenia, dar şi din alte ţări. Lângă scenă, cozile de musceleni au fost nemăsurate, aceştia aşteptând să ceară autografe cu câteva dintre doamnele folclorului românesc sau cu membrii Grupului „Doruri Muscelene”, ca să nu mai spunem de zecile de buchete de flori pe care oamenii le-au dăruit pe rând interpreţilor, atât pe scenă, cât şi în spatele acesteia.
sursa foto: facebook George Floricel