Activităţile dedicate Zilelor Municipiului Câmpulung au debutat cu cele mai frumoase competiţii sportive destinate ciclismului. Riders Club, cea mai mare comunitate de pasionaţi de biciclete din România, Federaţia Română de Ciclism şi MTB Academy au organizat, sâmbătă, a doua etapă din Cupa Naţională la XCO-Campionatul Balcanic. Competiţia s-a desfăşurat la Câmpulung, acolo unde au participat zeci de sportivi.
sursa foto: RidersClub
Vineri, la ora 12.00, s-a deschis la Câmpulung traseul bine pregătit pentru antrenamentele libere ale participanţilor la MTB Academy Cup. După recunoaşterile în teren şi antrenamentele libere a urmat deschiderea procedurii de validare a înscrierilor, antrenamentele oficiale şi şedinţa tehnică.
Sâmbătă, 14 iulie, în marea zi a concursului, la ora 7.00, participanţii s-au prezentat pentru antrenamentele libere, iar între orele 9.00 şi 13.45, participanţii au luat startul la categoria din care făceau parte. Punctul culminant a fost la ora 18.00, atunci când a avut loc festivitatea de premiere, împărţită după tipul de traseu la care au participat iubitorii de ciclism.
Traseul „Kids” – 2 km
Lungimea reală la categoria Kids a fost de 2,1 km şi 20 metri diferenţă de nivel. Categoria a fost destinată copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani, grupaţi pe două subcategorii: Copii D1- masculin şi feminin, cei care au dat o singură tură de traseu şi Copii D2 – masculin şi feminin, vârsta cuprinsă între 7 şi 8 ani, cei care au avut de dat două ture de traseu.
Aici, au participat 15 copii, iar din Câmpulung nu a fost niciunul. Locul I a fost luat de Curtea de Argeş.
Traseul Scurt – 3 km
Traseul a avut o lungime de 3,1 km şi 50 metri diferenţă de nivel, destinat persoanelor cu vârsta între 9 şi 14 ani, unde au participat peste 30 de copii, grupaţi în subcategoriile:
*Copii C M/F – 9 -10 ani, cu două ture de traseu;
*Copii B M/F – 11-12 ani, cu trei ture de traseu;
*Copii A M/F – 13-14 ani, cu 4 ture de traseu;
Marele premiu a fost luat de un sportiv din Bucureşti, iar de la Câmpulung, la DNS Claudiu Bangala s-a clasat pe ultimele locuri.
Categoria Standard – 5 km
Traseul a avut o lungime de 5,3 km şi 240 metri diferenţă de nivel, destinat sportivilor cu vârsta de peste 14 ani. Au participat peste 90 de copii, împărţiţi pe subcategorii:
*Amatori M/F – peste 19 ani cu trei ture de traseu la fete şi patru la băieţi;
*Cadeţi – o tură la fete şi două la băieţi;
*Juniori – două ture la fete şi trei la băieţi;
*U23 – patru ture la fete şi cinci la băieţi;
*Elite – masculin , cinci ture;
Câştigătorii la acest traseu au fost sportivi din Cypru, iar din Câmpulung s-au clasat următorii sportivi:
*Pe locul 39, cu Badge Silver s-a clasat Andrei Bănescu, obţinând timpul de o oră, 12 de minute şi 53 de secunde;
*Pe locul 49, cu medalia de Bronz s-a clasat Ştefan Chivu, cu timpul de o oră, 23 de minute şi 10 secunde;
Scorul a fost strâns, asta datorită numeroşilor participanţi la MTB Academy Cup veniţi din întreaga ţară, dar şi din ţări din Europa şi nu numai.