Rupere de nori, miercuri după-amiază, pe Valea Argeşelului! A plouat cu găleata aproximativ o oră, spre disperarea localnicilor din Boteni, care şi-au văzut gospodăriile inundate şi culturile agricole distruse de căderile masive de apă. Mai mult, potrivit autorităţilor, toate drumurile din localitate au avut de suferit, inclusiv Drumul Naţional 73 D ce străbate localitatea.
Din cauza ploii abundente, apa a antrenat cantităţi considerabile de piatră, pe care a adus-o pe şoseaua principală, blocând circulaţia rutieră pe un sens. La faţa locului au intervenit echipaje de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung şi Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale, care au acţionat pentru degajarea aluviunilor cu buldoexcavatoare. Poliţiştii au asigurat dirijarea traficului în zonă până la deblocarea totală. Mai multe autoturisme au fost surprinse de o viitură şi au rămas prinse în nămol şi aluviuni, fiind scoase cu greu de localnici. „A fost foarte rău. O rupere de nori care a durat, să zicem, cam o oră, a făcut dezastru în aproximativ 60% din comună. Toată partea stângă a localităţii a fost lovită de furtuna asta mare, de acest prăpăd, încât a distrus aproape tot. Uitaţi, „naţionalul” aici pe 200 de metri, mai încolo pe 200 de metri… Sunt sute de tone de balastru aduse de ape în drum… A rupt gardurile la oameni, dar bine că nu avem victime şi case dărâmate! Avem, în schimb, beciuri pline de apă şi culturi distruse. Am intervenit la timp, am deblocat drumul naţional, iar acum căutăm să reparăm, cel puţin unde avem case, drumurile comunale. O problemă mai gravă, acum, este cea a Râului Argeşel, care s-a umflat şi a ajuns în spatele caselor oamenilor. Vom vedea despre ce e vorba şi sperăm să rezolvăm problemele cu ajutorul conducerii judeţului, a Apelor Române. În următoarele zile, facem evaluările, am ţinut legătura cu Prefectura, şi urmează să aşteptăm fondurile, ca să reparăm ce a stricat această puternică furtună ce s-a abătut asupra comunei. Aşa ceva nu s-a mai întâmplat din 2005, o furtună agresivă, pe o suprafaţă mică. Au fost luate maşini de pe drumuri şi aduse în „naţional”, dar am fost pe fază şi am intervenit la timp. Cam o oră a durat toată lucrarea pentru a decolmata drumul. Pagubele sunt foarte mari, 700 de metri de drum naţional sunt făcuţi praf, s-a rupt şi canalizarea şi sperăm ca şi de la nivel central să primim ajutor, pentru a repara tot ce s-a stricat.”, a declarat primarul Vasile Leau.