22/04/2025

„Aleargă pentru sănătatea ta” a adus peste 135 de participanţi

Sâmbătă, 9 iunie 2018, la Complexul Sportiv Ceramus a avut loc cel mai frumos eveniment sportiv din ultima perioadă. Lions Club „Negru Vodă” Câmpulung Muscel & Ceramus S.A. & Asociaţia „Omul şi muntele”, cu sprijinul Primăriei Câmpulung şi al Primăriei Bughea de Jos, au invitat toţi muscelenii să ia parte la acţiuni dedicate strict sănătăţii prin alergare. 

„Aleargă pentru sănătatea ta” a fost deviza sub care s-a desfăşurat seria de competiţii de cross, ce nu s-au terminat în ziua de sâmbătă, ci vor mai urma. Uimitor a fost că organizatorii nu se aşteptau să vină mai mult de 30-40 de copii, însă participanţii au fost peste 135. 

Traseele au fost structurate pe diferite distanţe, de la 1 km la 7 km, în funcţie de cele 4 categorii de vârstă ale participanţilor: clasele 1-4, clasele 5-8, clasele 9-12 şi open, în incinta şi vecinătatea complexului sportiv Ceramus. 

„Scopul principal al evenimentului a fost ca, astăzi, copiii să iasă din casă. Să facă sport, să se bucure de vremea bună, de natură. Să vadă cât de important este să faci sport, să trăieşti sănătos. O idee care a apărut aici, în timp ce copiii se înscriau, a fost să ia fiinţă un cros în care să se alerge cu familia. Părinţi şi copii.”, a declarat Dan Şain. 

„Vor fi patru astfel de ediţii, următoarea peste două săptămâni, iar apoi la Zilele Municipiului Câmpulung, sperăm să ne înţelegem cu Primăria, să facem împreună, dacă nu amânăm. Şi încă una în jurul zilei de 5 august. Acea ediţie vrem să fie cu familia, să alerge şi părinţii copiilor.”, a continuat Dorin Mirea. Copiii au fost încântaţi de eveniment, dar nu numai aceştia. Şi adulţii au fost. Au fost prezenţi şi reprezentanţi ai Jandarmeriei, ISU şi ai Poliţiei Locale.  Cel mai mic concurent avea doar patru ani, iar cel mai mare a avut 56 de ani. 

Proiectul şi-a propus şi îşi propune în continuare să mobilizeze un număr cât mai mare de participanţi, care să petreacă măcar câteva ore într-un mod sănătos în natură. Alergătorii au fost recompensaţi cu diferite premii şi diplome de participare din partea organizatorilor şi sponsorilor, iar la final au primit şi o masă caldă.  Nicio altă formă de mişcare nu este mai naturală şi benefică decât alergarea. Alergarea este cea mai la îndemână şi cea mai ieftină activitate sportivă. Acum că organizatorii au văzut că au fost prezenţi peste 135 de doritori de mişcare, speră ca şi la ediţiile viitoare să se strângă măcar atât sau chiar mai mult. Cert este că, întreaga zi, Complexul Sportiv Ceramus a fost plin de oameni care au legat prietenii, de elevi şi de profesori care au discutat despre importanţa activităţilor sportive, iar, pentru fiecare categorie în parte, traseul a fost unul nou şi interesant. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!