Miercuri, 2 mai, prefectul Emilian Dragnea a semnat ordinul de încetare a mandatului pentru doi primari din Muscel. Este vorba de Cătălin Manta, primarul de la Albeştii de Muscel şi Ştefan Benonie, de la Aninoasa.
În fapt, prefectul de Argeş nu a făcut decât să pună în aplicare sentinţe definitive ale instanţelor, vizându-i pe cei doi primari. Ambii au fost găsiţi în situaţii de incompatibilitate de către Agenţia Naţională de Integritate şi, chiar dacă au contestat în instanţă aceste decizii, de fiecare dată, Justiţia a decis că ANI are dreptate. Ca atare, ambii edili au trebuit să fie destituiţi din funcţii de către prefect.
În cazul lui Cătălin Manta (PNL), procesul cu ANI a debutat în 2012, când era viceprimar la Albeştii de Muscel şi a fost găsit în conflict de interese, deoarece „deţinea funcţia de vicepreşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Animale şi Proprietarilor de Păduri din Albeştii de Muscel (în perioada 2007-2011), a participat la deliberarea şi adoptarea unor proiecte de hotărâre având ca obiect concesionarea unor terenuri de către administraţia locală către Asociaţie”.
Agenţia Naţională de Integritate l-a scos de pe scena politică şi pe Benonie Ştefan (PSD), primarul de la Aninoasa, care a fost găsit incompatibil, după ce a îndeplinit simultan atât funcţia de primar, cât şi aceea de administrator al unei firme, fapt sancţionat prin lege. Comunicatul ANI, cu starea de fapt, a fost publicat pe 17 iunie 2013.
În presa judeţeană se vehiculează şi faptul că, după 24 de ani de mandat, chiar înainte de alegerile din 2020, PSD Argeş va fi abandonat de un primar din Muscel. Conform institutiilestatului.ro, primarul de la Dărmâneşti, Emilian Ciolan, imediat ce va împlini vârsta de pensionare, se va retrage din administraţie.