Pe 15 aprilie, la ora 11.00, s-au disputat cele 7 meciuri programate pentru etapa cu numărul 16 din Liga a V-a, seria Nord. Echipele au avut parte de meciuri dificile, însă pregătirea jucătorilor a dus la scorurile finale de pe tabele de marcaj. AS Schitu Goleşti a primit vizita Partizanului din Vlădeşti, unde gazdele au fost învinse cu 2-3, în cea de-a doua repriză, până la pauză fiind 1-1. AS Cimentul Valea Mare Pravăţ a reuşit să termine la egalitate cu AS Godeni, chiar dacă, la pauză, echipa gazdă conducea cu 3-2, adversarii au mai punctat o dată în cea de-a doua repriză. AS Unirea Bughea de Jos a câştigat la masa verde (0-3) meciul în care gazdă ar fi fost echipa AS Şcoala de Fotbal Gică Retevoescu, însă aceştia din urmă s-au retras din campionat. AS Cetăţeni şi CS Rucăr au obţinut rezultate neaşteptate. AS Cetăţeni a terminat cu 4-2 meciul cu AS Flacăra Boteni, iar rezultatul de top din Seria Nord l-a obţinut CS Rucăr, care a disputat meciul cu AS Petrolul Hârtieşti, meci în care a punctat câte 3 goluri pe repriză, rezultatul final fiind 6-0. Etapa 17 din Seria Nord se va disputa duminică, pe 22 aprilie, de la ora 11.00.
Rezultatele etapei XVI
AS Rapid Davideşti – AS Lereşti: 3-1
AS Schitu Goleşti – AS Partizanul Vlădeşti: 2-3
AS Cimentul Valea Mare Pravăţ – AS Godeni: 3-3
AS Vulturul Vultureşti – AS Dragoslavele: 2-1
CS Rucăr – AS Petrolul Hârtieşti: 6-0
AS Cetăţeni – AS Flacăra Boteni: 4-2
AS Şc. de Fotbal Gică Retevoiescu – AS Unirea Bughea de Jos: 0-3
Clasamentul LigII a V-a
1.AS Rapid Davideşti: 37p
2.AS Cetăţeni: 32p
3.AS Vulturul Vultureşti: 31p
4.AS Lereşti: 30p
5.AS Dragoslavele: 28p
6.AS Godeni: 28p
7.AS Cimentul Valea Mare Pravăţ: 27p
8.AS Partizanul Vlădeşti: 25p
9.AS Şc de Fotbal Gică Retevoiescu: 22p
10.AS Unirea Bughea de Jos: 22p
11.CS Rucăr: 16p
12.AS Flacăra Boteni: 16p
13.AS Schitu Goleşti: 4p
14.AS Petrolul Hârtieşti: 4p
Etapa cu numărul XVII
AS Lereşti – AS Schitu Goleşti
AS Partizanul Vlădeşti – AS Cimentul Valea Mare Pravăţ
AS Godeni – AS Vulturul Vultureşti
CS Rucăr – AS Dragoslavele
AS Petrolul Hârtieşti – AS Cetăţeni
AS Flacăra Boteni – AS Şc. de Fotbal Gică Retevoiescu
AS Unirea Bughea de Jos – AS Rapid Davideşti