24.6 C
Campulung Muscel
10/09/2024

Condamnaţi şi amendaţi că au şofat băuţi sau fără permis

  Parchetul Câmpulung instrumentează dosare penale pe bandă rulantă, deschise pe numele muscelenilor care s-au urcat băuţi la volan sau fără a deţine permis de conducere. Odată ce sunt definitivate, rechizitoriile ajung la Judecătorie, care stabileşte pedeapsa pentru fiecare inculpat. În continuare vă prezentăm cinci cazuri a tot atâtor bărbaţi, care fie au şofat fără permis, fie sub influenţa băuturilor alcoolice. Trei au primit amendă penală, iar ceilalţi doi condamnări la închisoare, cu amânarea executării pedepsei.

Prins de poliţişti conducând sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe a fost Ferdinand Mihai. În cazul lui, Judecătoria Câmpulung s-a pronunţat pe 6 martie 2018, condamnându-l la 8 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei pe un termen de supraveghere de doi ani, timp în care trebuie să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Lereşti. Bărbatul trebuie să suporte şi cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 500 lei.

Pe 26 martie 2018 şi-a primit pedeapsa Ion Daniel Arsulescu. Pentru conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe, bărbatul are de achitat o amendă penală de 3.000 de lei, corespunzătoare a 200 de zile amendă, dar şi cheltuielile judiciare, 300 de lei.

Un alt contravenient este Laurenţiu Marius Necula, care a fost depistat de oamenii legii la volanul unei maşini, deşi nu avea permis de conducere. Tânărul a provocat şi un incident rutier, în Valea Mare Pravăţ, zona „Costiţă”, în 11 august 2015, moment în care bunica lui, Verginica Fieraru, a solicitat prezenţa ambulanţei. Pentru „isprava” lui, Laurenţiu Marius Necula a fost condamnat la 3.600 de lei amendă penală, contravaloarea a 180 de zile, plus 400 de lei, cheltuielile judiciare către stat.

Pe numele lui Marian Chiorcel a fost deschis dosar de cercetare penală atât pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cât şi pentru că a condus fără permis. Pentru ambele infracţiuni a primit un an şi patru luni de închisoare, cu amânarea executării pedepsei pe o durată de doi ani. În contul lui au fost puse şi cheltuielile judiciare, în sumă de 400 de lei.

La 200 de zile amendă a fost condamnat Gabriel Mareş, pentru că s-a urcat băut la volan. Pentru fiecare zi de amendă i s-a stabilit suma de 20 de lei, urmând să achite 4.000 de lei, în sarcina lui fiind puse şi cheltuielile judiciare avansate de stat, în sumă de 1.000 de lei.

Pentru toate sentinţele s-a stabilit termenul de 10 zile, de la comunicare, în care hotărârile Judecătoriei Câmpulung să poată fi atacate cu apel. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!