09/11/2024

A plonjat cu maşina-n pârâu

 

Noroc cu carul a avut un şofer muscelean care a plonjat cu maşina în albia unui pârâu,  în localitatea Valea Mare Pravăţ! În urma incidentului, deşi diferenţa de nivel este de aproximativ trei metri, conducătorul auto s-a ales cu traumatisme minore, iar maşina nu a fost prea rău şifonată.

Totul s-a petrecut în jurul orei 10.45, pe DN 73, în zona „Costiţă”. Potrivit martorilor, conducătorul auto cu pricina se îndrepta spre Câmpulung la volanul unui autoturism Dacia Logan MCV, iar la un moment dat, în apropierea Pensiunii „Belvedere”, şoferul a pierdut, brusc, controlul direcţiei, după ce, aşa cum le-a declarat poliţiştilor sosiţi la faţa locului, i-ar fi explodat o anvelopă. Maşina a pătruns pe contrasens, unde, din fericire, nu a întâlnit niciun alt autovehicul cu care să intre în coliziune şi să provoace un accident de dimensiuni majore, după care a aterizat în pârâul de pe marginea drumului, oprindu-se pe partea lateral-dreaptă. Şoferul a ieşit singur din maşină şi a suferit doar câteva răni uşoare, care nu au necesitat spitalizarea. Accidentul nu s-a soldat cu urmări grave, pentru că bărbatul nu circula cu viteză, purta centura de siguranţă şi i s-au deschis ambele airbaguri din bord.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!