În timp ce unii oameni, la vârste tinere, spun că s-au săturat de viaţă, alţii se apropie de 90-100 de ani şi mai cer zile de la Dumnezeu ca să trăiască. Oameni trecuţi prin viaţă, cu bune şi cu rele, care, astăzi, din păcate, mai sunt puţini şi, în mare parte, uitaţi de lume. În comuna Lereşti, din zeci de veterani de război, au mai rămas doar trei. Trei oameni care sunt ca o întreagă carte de poveşti, ca un jurnal de front şi care vorbesc cu seninătate despre viaţa lor.
În ediţiile anterioare, cu ajutorul preotului Alexandru Pahonţu, v-am spus povestea lui Paraschiv Simăn, iar, astăzi, vi-l prezentăm pe Haralambie Cicu, veteranul de război în vârstă de 97 de ani. S-a născut în anul 1921, în Lereşti, şi toată viaţa sa a fost un om muncitor, a trăit cu demnitate şi cu linişte în suflet. Este un bătrân pe al cărui chip citeşti cu uşurinţă bunătatea, dar şi privirea lui în gol te duce cu gândul că în sufletul său zac zeci de amintiri şi poveşti frumoase şi tulburătoare. Începuturile sale le deapănă cu seninătate şi cu zâmbetul obosit de vreme, pe buze.
„La 19 ani am plecat în armată. Eram la Infanterie Constanţa. Stagiul militar a durat trei ani. Nu ca acum. După armată, m-am întors în Lereşti, la casa mea, şi am început să lucrez la pădure.”, a povestit bătrânul Cicu. Atunci când a început războiul, Cicu a fost chemat şi încorporat ca infanterist, în prima linie. Totuşi, seniorul rememorează, după atâţia ani, trăirile pe care le-a avut în acele timpuri. „Am stat până la sfârşitul războiului doar în linia I. Am mers şi am stat permanent cu inima deschisă. Sincer! Nu mi-a fost frică de moarte. De ce să îmi fie? Dumnezeu ştia mai bine ce avea să se întâmple. Alături de mine au mai fost şi alţi lereşteni. Eram camarazi pe front. Am prins şi perioada de toamnă, şi perioada de iarnă. Era frig, dar m-am descurcat. Mereu am fost cu inima deschisă. Mă gândeam doar la faptul că mi s-a dat ceva important de făcut, că lupt pentru ţara mea.”, a mai spus veteranul.
Ani întregi în spate, poveşti de război şi amintiri de pe front, încă se mai găsesc la lereşteanul Haralambie. El intuieşte că acum, dacă, din nefericire, ar mai exista un război, tinerii nu ar mai lupta aşa cum era pe vremuri şi nici nu s-ar interesa. În mare parte, majoritatea oamenilor trecuţi de vârsta a doua sunt dezamăgiţi de acţiunile tinerilor din ziua de astăzi şi de dezinteresul lor pentru studiu, muncă sau pentru păstrarea tradiţiilor şi a obiceiurilor locului. „Le-aş transmite tinerilor să pună mâna pe muncă şi să înveţe să realizeze ceva, că doar aşa le va merge bine în viaţă.”, a completat Haralambie.
S-a căsătorit la 28 de ani, a avut doi copii, însă acum este singur. Copiii i-au murit de tineri, iar soţia şi ea a trecut la cele veşnice. Nu este uşor traiul său, zi de zi, purtat de amintirea celor dragi pe care i-a pierdut şi mai ales că bătrâneţea în singurătate trece foarte greu şi lasă urme de la zi la zi. Totuşi, bătrânul Haralambie şi-a găsit tăria de a merge mai departe. Până să dea de greutăţi, a dus o viaţă liniştită, frumoasă şi îi plăcea să socializeze.
„Mergeam des la balurile organizate în comună. Venea foarte multă lume şi era frumos, era plin Căminul Cultural de oameni… de la cei mai tineri şi până la bătrânii satului, care şi ei participau cu drag. Tot pe atunci ţin minte că fata cea mai frumoasă era aleasă regina balului. Toţi ne îmbrăcam în costum popular şi jucam hore, sârbe…”, îşi aminteşte vârstnicul.
Şi-a iubit ţara, o iubeşte şi acum şi, mai presus de toate, îşi iubeşte comuna în care s-a născut şi a crescut şi şi-a întemeiat o familie. După război, s-a întors acasă şi a început să lucreze la pădure, muncă pe care a depus-o cu cinste toată viaţa. Cu ceilalţi colegi care lucrau la pădure a format o prietenie strânsă, se întâlneau mereu după muncă şi stăteau de poveşti. Dovadă că avea o viaţă frumoasă.
„Eu iubesc mult ţara, iubesc şi comuna din care provin. Niciodată nu m-a bătut gândul să plec din Lereşti. Aici mi-a plăcut cel mai mult. Am stat de mic copil. Este ce am eu mai drag. Lereştenii sunt oameni harnici şi muncitori. De aceea am avut cam tot ce am vrut aici, la noi.”, a agăugat acesta.
„Nu m-am certat cu nimeni”
Privind în spate, veteranul de război mărturiseşte că toată viaţa a căutat să trăiască în linişte, în pace şi în credinţă. Mergea la biserică des, pe vremea când majoritatea persoanelor respectau zilele de sărbătoare. Şi-a păstrat simţul umorului permanent şi a privit viaţa cu stoicism, indiferent de greutăţi, şi afirmă că întotdeauna a căutat să se înţeleagă bine cu ceilalţi şi nu a vrut să se certe cu nimeni, niciodată.
Până la urmă, aceşti bătrâni şi poveştile lor sunt baza multor întâmplări din ziua de astăzi. Fără ei, istoria cum ar fi existat, relatarea întâmplărilor şi a multor perioade din trecut?
Vă reamintim că, dacă acum câţiva ani erau peste 50 de veterani, acum mai sunt doar trei. Paraschiv Simăn, Ilie Coşcodaru şi cel pe care l-am prezentat astăzi, Haralambie Cicu. Aceştia vor fi numiţi „Cetăţeni de Onoare” pe 28 mai, la Ziua Comunei Lereşti, iar primarul Marian Toader intenţionează să-i sprijine şi financiar pe cei trei, însă totul trebuie făcut în termeni legali. Până atunci, aceşti oameni, alături de toţi ceilalţi care mai trăiesc în zonele noastre şi nu numai, rămân o filă de istorie şi dovada multor fapte şi multor întâmplări importante pentru istoria locurilor noastre. Bătrâneţea nu este uşoară, iar cei care la o asemenea vârstă au memoria şi tăria de a privi în spate, printre zecile de evenimente, sunt de admirat pentru că, de fapt, sunt istoria vie a neamului nostru.