Aşa cum vă anunţam în ediţia trecută, la finele lunii februarie, a expirat termenul până la care trebuia încheiată procedura de evaluare/selecţie a membrilor Consiliului de Administraţie al SC Pieţe Servicii Comunitare Muscel SRL. La propunerea primarului Ţâroiu, Consiliul Local a acceptat încredinţarea conducerii Pieţelor unui Consiliu de Administraţie. Procedura a demarat în septembrie 2017 şi trebuia finalizată în maximum 150 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a hotărârii.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din luna martie, care se va ţine joi, 29 martie 2018, ar fi trebuit să figureze raportul cu numele celor care s-au încadrat în cerinţele stabilite pentru a face parte din Consiliul de Administraţie al Pieţelor şi să fie supus aprobării Consiliului Local. De procedura de verificare şi selecţie a candidaţilor s-a ocupat o comisie formată din funcţionari ai Primăriei: în calitate de preşedinte, directorul economic Violeta Iarca; ca membrii, Emiliea Ilie, şeful Serviciului Juridic, Administraţie Publică, Tania Popa, inspector în cadrul Serviciului Buget, Contabilitate, Informatică; iar ca secretar, Ramona Simion, consilier în cadrul Compartimentului Resurse Umane, Registratură.
După numirea Consiliului de Administraţie al Pieţelor, acesta va desemna directorul. Este lesne de înţeles că viitorul manager nu va mai fi tot actualul, Ionel Vlădescu, care, de 12 ani, „vegetează” în acest post. Dacă, în decursul a trei mandate, n-a văzut că, în timpul ploilor şi al topirii zăpezii, curge apa de pe streaşina lipsită de jgheab şi burlan peste trecători!
Pe acest subiect, primarul Ţâroiu ne-a spus: „Raportul (n.r. cu cei cinci care vor conduce Piaţa şi vor impune directorul) nu este gata, dar încerc să-l bag direct în şedinţă (n.r. ordinara de joi, 29 martie 2018) sau voi face o şedinţă extraordinară, ca să nu depăşesc timpul. Referitor la schimbarea lui Ionel Vlădescu, vedem…” În cadrul şedinţei AGA la Pieţe, din 22 martie, s-au stabilit mărirea de tarife şi bugetul societăţii, care vor fi supuse spre aprobare Consiliului Local în această săptămână.