11.3 C
Campulung Muscel
19/09/2024

13 poliţişti musceleni, avansaţi

Vineri, 23 martie, în sala mare a Prefecturii a avut loc festivitatea prilejuită de Ziua Poliţiei Române. În prezenţa oficialităţilor, inspectorul şef împuternicit, comisar şef Gabriel Gherghe, a ţinut un discurs, după care şi-a felicitat colegii, a înmânat diplome şi distincţii, dând citire şi listei cu poliţiştii avansaţi în grad. Pentru vineri era programată şi o paradă a forţelor de ordine în centrul Piteştiului, dar vremea nefavorabilă a făcut ca evenimentul să fie anulat. 

La nivelul judeţului, au trecut la un grad superior 54 de ofiţeri şi 86 de agenţi. Printre cei care au avansat la termen se numără şi poliţişti care activează la Poliţia Municipiului Câmpulung, dar şi la secţiile rurale, în total trei ofiţeri şi 10 agenţi.

Ionuţ Mădălin Câmpuleanu, de la Secţia Rurală Schitu Goleşti, a fost avansat de la funcţia de comisar la cea de comisar şef. Din subcomisar, Mihai Ştefan, de la Secţia Rurală Rucăr, a ajuns comisar, iar Cornel Andrei Pătran, de la Biroul Investigaţii Criminale al Poliţiei Câmpulung, a fost ridicat de la gradul de inspector la cel de inspector principal.

Au fost avansaţi de la gradul de agent şef la cel de agent şef principal: Nicolae Savu, George Robert Scheianu, Ştefan Rădoi şi Lucian Tudor, toţi de la Poliţia Câmpulung, şi Valentin Matei, de la Secţia Rurală Valea Mare Pravăţ.

Agenţi şefi adjuncţi au ajuns agenţii principali Daniel Robu, de la Poliţia Câmpulung, Andreea Elena Crasanda şi Andreea Teodorescu, de la Secţia Rurală Hârtieşti. De la agent la agent principal au fost numiţi Alexandru Brătoiu, de la Secţia Rurală Hârtieşti, şi George Robert Cîrstian, de la Secţia Rurală Schitu Goleşti. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!