02/07/2026

Alertă într-un bloc din Vişoi după ce locatarii au simţit miros de gaze

Locuitorii unui bloc din Vişoi au intrat în panică şi au sunat la 112, reclamând că se simte un miros puternic de gaz pe una dintre scări, probabil, de la o conductă fisurată. Pompierii au fost chemaţi de urgenţă pentru a asigura măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor.

Alarma s-a dat în jurul orei 13.15, în cartierul Vişoi, pe strada Emil Gârleanu, la blocul 16. La faţa locului au ajuns în scurt timp o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung, dar şi reprezentanţi ai companiei de gaze. Imediat, zona blocului respectiv a fost izolată, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că mirosul de gaz vine din interiorul unui apartament situat la etajul întâi al imobilului. 

Cum în locuinţă nu era nimeni, s-a luat decizia întreruperii alimentării cu gaz a întregii scări, până când proprietarul apartamentului, care se afla la Rucăr, a venit acasă şi a permis specialiştilor să intre şi să remedieze problema. Nu a fost necesară evacuarea oamenilor din bloc, iar pompierii militari au precizat că această sesizare nu a fost făcută cu intenţia de a induce în eroare echipele de intervenţie, astfel că locatarii care au sunat la 112 nu vor plăti deranjul. 

„Detaşamentul de Pompieri Câmpulung a fost sesizat despre o scurgere de gaze pe strada Emil Gârleanu, la blocul 16, scara A. Ajunşi la faţa locului, împreună cu echipa de la Distrigaz, s-a trecut la oprirea gazelor pe toată scara. Nu au fost probleme deosebite, urmând să se cerceteze în continuare motivul solicitării şi să se monitorizeze situaţia.”, ne-a declarat plutonier adjutant Adrian Nicolae. 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!