11.3 C
Campulung Muscel
19/09/2024

Cât de gravă este situaţia la secţia a cărei extindere este nepermis de tărăgănată!

Bolnavii de cancer fac tratament în funcţie de cum prind un scaun la Oncologie   

Ţâroiu şi PSD-iştii lui sunt acuzaţi de perdanţii puterii că „au vandalizat lista de investiţii a anului 2016”, ajungând, în 2018, să prezinte câmpulungenilor care susţin circul pe banii lor un „copy-paste” al programului din 2017. Program care, cred aceştia, va fi identic cu cel al lui 2019, întrucât viziunea actualei conduceri este să intre în alegerile din 2020 cu două realizări, care vor lua ochii celor mulţi şi simpli: Piaţa Primăriei şi continuarea bulevardului, de la Bărăţie, până la „Dinicu Golescu”, tronsonul care include şi aranjarea celor două piaţete, din faţa Pieţei Mari şi din faţa Hotelului Regal. Singurele care se vor vedea la următoarele alegeri locale, asta dacă nu cumva are parte şi Ţâroiu de nişte restauratori cărora le trebuie doi ani până îşi deschid şantierul şi recrutează forţa de muncă. Liberalii sunt convinşi că, după patru ani lipsiţi de investiţii, deşi sunt bani, Câmpulungul va intra în Asociaţia Comunelor din România, de vreme ce intenţiile sunt de a dezvolta averile personale, nu municipiul. 

Învăţământul şi Sănătatea pierd din cauza salariilor din Primărie  

Liberalii se scuză, oarecum, că au votat bugetul în varianta propusă de Ţâroiu şi ai lui, fiind o chestiune de bun simţ să încuviinţezi funcţionarea administraţiei publice locale, dar şi dezvoltarea localităţii, a doua componentă importantă a bugetului. Dezvoltarea, adică investiţiile, beneficiare în 2018 ale unei sume de cheltuit care plasează Primăria Câmpulung printre cei mai mari investitori în municipiu. Deocamdată, cheltuitori de bani, căci investiţiile sunt în aşteptare. Opoziţia a dat o uşoară tentă electorală mesajului, susţinând că şi-ar dori ca cei mai mulţi dintre constructorii contractaţi de administraţia PSD să fie din Câmpulung, pentru ca firmele locale să se bucure de cele 27 de milioane de lei, excedentul antamat în lucrări şi dotări. În esenţă, rezerva de bani a municipiului, clădită pe taxele şi impozitele locuitorilor, înseamnă locuri de muncă şi în mediul privat. Şi este firesc ca banii câmpulungenilor să susţină investiţii derulate de câmpulungeni, întorcându-se, practic, la ei, nu să îmbogăţească privaţi din afara municipiului.

Revenind la momentul anterior aprobării bugetului, oponenţii actualei puteri au lăsat să se înţeleagă că, la dezbaterile pe comisii, nu i-a băgat nimeni în seamă. „Fiecare dintre noi, în comisii, am încercat să ne impunem punctul de vedere. La Comisia Buget-Finanţe a Consiliului Local – în care PNL îl are ca reprezentant pe Cristi Creţu, căruia îi aparţin aceste afirmaţii -, au fost o grămadă de discuţii, multe care vizau investiţiile. Nu suntem împotrivă, din contră, cred că am încurajat să demareze investiţiile pe plan local, investiţii care să producă cetăţenilor un mod pozitiv de a privi lucrurile. Sperăm ca, odată cu dreptul de a avea buget, Partidul Social-Democrat să treacă la treabă şi să înceapă lucrările planificate. Aceste lucrări au fost prinse şi în bugetul anului trecut, ele se rostogolesc an de an şi sperăm ca acest lucru să nu se întâmple şi în viitorul an.” 

Bugetul lui 2018, după cum era de aşteptat, din cauza creşterii salariilor în administraţia publică, nu oferă o garanţie pentru toate domeniile de activitate. „Sunt multe care au fost văduvite tocmai din cauza faptului că sunt înghiţiţi o grămadă de bani cu salarizarea personalului din Primărie. Nu suntem deloc împotriva faptului de a primi salarii bune, fiindcă Partidul Naţional Liberal a avut întotdeauna ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii. Acest lucru poate fi reliefat şi prin salariile pe care ei le primesc astăzi, dar ar trebui făcut acest lucru pe nişte criterii obiective, pertinente, care să justifice încasarea banilor. Nu ne raportăm la alte domenii de activitate, fiindcă lucrurile ar sta din ce în ce mai rău pentru Învăţământ, Sănătate şi, atunci, n-am face decât să ne punem şi noi cenuşă în cap pentru că am fost pentru acest buget. Doar că investiţiile în Învăţământ şi Sănătate, în acest an, sunt din ce în ce mai puţine. Este adevărat că s-au alocat ceva mai mulţi bani anul anterior, numai că speram ca şi acest an să aibă o împărţire generoasă şi către domeniile respective. Sperăm ca, la rectificare bugetară, să încercăm să creăm o balanţă. Noi ne menţinem punctul de vedere: că nu este oportun să înghiţi din bugetul local o sumă atât de mare pentru plata salariilor celor din Primărie. Nu suntem împotriva lor, doar că aşteptăm ca proiecţia pe care o are conducerea Primăriei în ceea ce înseamnă fişa postului să fie una obiectivă.”, a mai precizat consilierul Creţu. 

La Oncologie, lupta pentru viaţă echivalează cu lupta pentru un scaun,  opt ore, cât durează tratamentul  

În cei doi ani de administrare social-democrată a municipiului, singurul talent dovedit de putere este la rescrierea documentaţiilor unor proiecte întocmite în mandatele trecute. Motivul refacerii studiilor, despre care majoritatea s-a văitat că i-a acaparat jumătate din mandat, ca să scuze faptul că n-a făcut nimic vizibil în teren, l-ar constitui, în opinia celor trei consilieri, David, State şi Creţu, dificultatea urmăririi consumării banilor cu „maculatura”. „O mare parte a documentelor au existat în Primărie, numai că unele au expirat şi au trebuit să le rescrie. Este cel mai uşor să cheltuieşti banii pe hârtii, fiind cel mai greu de controlat.”, a precizat liderul PNL Câmpulung, care a confirmat ideea de înşelare a opiniei publice valabilă în cazul unor consilieri PSD, „care strigă pe afară: „Hoţii!”, iar înăuntru, la şedinţe, sunt cu mâinile pe sus. Din păcate, aceasta este realitatea. Spun adevărul doar atunci când nu sunt văzuţi. În momentul în care sunt filmaţi şi strânşi de hăţuri cu anumite funcţii pe care le deţin, uită de ceea ce spun şi votează fără nicio problemă. Mai mult decât atât, aduc şi osanale conducătorilor.”

Un exemplu de derapaj nepermis în materie de documentaţie sacrificată în favoarea celor care se refac este, după cum am punctat în mai multe relatări, Secţia de Oncologie a Spitalului Municipal. În 2017, s-a întocmit şi plătit o documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţii pentru extinderea secţiei, iar în 2018… pauză. Nicio continuare. Până la şedinţa de aprobare a bugetului, când opoziţia a smuls de la primar asigurarea că va folosi 159.000 de lei din rezervele bugetului ca să se efectueze proiectul tehnic. Nicio şansă de execuţie a lucrării propriu-zise! „Un domn de la Primărie, care pierde timpul de la revoluţie încoace, căci altceva n-a făcut pe acolo, ne-a acuzat pe noi de demagogie. Dacă cheltuieşti bani într-un an pentru DALI, nu este normal ca, anul viitor, să faci proiectarea, căci de aia ai făcut DALI?! Nu era nicio legătură, nici de politică sau de altceva, era de bun simţ. Plus că ceea ce se întâmplă, în momentul de faţă, în secţia respectivă este o nenorocire totală. Nu înţeleg de ce conducerea Spitalului nu ia măsuri acolo. Sunt pacienţi care fac tratament în funcţie de cum prind scaun. Dacă prind sau nu scaun! Nu pat, scaun, acolo s-a ajuns. Acolo se face tratament de zi, noi n-am vorbit niciodată despre internarea continuă, ci am vorbit despre cea de zi, unde tratamentul poate fi făcut în nişte camere corespunzătoare, pe nişte scaune sau fotolii normale, nu numai dacă prinzi sau nu nişte scaune, pentru că perfuziile durează până la opt ore pe zi.”, a descris David o situaţie şocantă, care pe aleşii care au jurat să apere viaţa şi sănătatea câmpulungenilor îi lasă reci.

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!