11.8 C
Campulung Muscel
27/03/2025

Gunoiul din Câmpulung duhneşte a „probleme”!

De câţiva ani, la Câmpulung, există o discuţie care pare să nu aibă o finalitate concretă. Problema gunoiului, de la aruncatul pe jos, mizeria dintre blocuri, taxa de salubrizare, contracte… şi până la firma colectoare, Financiar Urban, este dezbătută aproape de fiecare dată, în orice tip de şedinţă publică din municipiu. Numărul persoanelor pentru care Primăria a încheiat contractul cu operatorul piteştean de gunoi menajer a fost de 22.500, dar se pare că nu toţi şi-au înregistrat cererile pentru achitarea contravalorii serviciului.

Mai suntem… sau nu?

În documentele înaintate locuitorilor municipiului, reiese că, la ora actuală, sunt înregistrate 12.660 de declaraţii de impunere privind taxa de salubrizare. În afara acestor cifre, la Primăria Câmpulung s-au înregistrat 21.188 de contribuabili, dintre care 18.681 au plătit, iar 998 au fost scutiţi de la plată. Dacă le adunăm, tot lipsesc 1.509. Sunt doar restanţieri? Sau nu mai sunt pe aici?

 Când Primăria a încheiat contractul cu societatea din Piteşti, înţelegerea a prevăzut plata pentru un număr de 22.500 de persoane. Atât s-a considerat necesar la momentul respectiv. Mai sus am menţionat 21.188 de contribuabili, deci 1.312 persoane nu au fost identificate până în momentul de faţă. Astfel spus, din 22.500 de persoane propuse în contractul dintre Primărie şi Financiar Urban, nu se regăsesc 2.821, cei care nu au plătit şi cei care nu au fost identificaţi. Este posibil ca să nu mai fie deloc…şi doar atâţia să fi rămas… În şedinţele de Consiliu din lunile noiembrie şi decembrie ale anului 2016, au fost dezbătute mai multe probleme legate de contractul cu Financiar Urban, cea mai disputată fiind cea a numărului de persoane. Primarul Liviu Ţâroiu a propus iniţial 26.000 de persoane pentru plata taxei de gunoi, însă, într-un final, a fost convins de cei care nu au acceptat şi au stabilit numărul actual. Dar mai suntem atâţia?

Problema cea mai mare este gunoiul!

La şedinţa reprezentanţilor asociaţiilor de locatari – proprietari, ţinută de curând, în sala mare a Primăriei, administratorii au susţinut că sunt dezamăgiţi de gunoiul din municipiu, de modul în care se colectează şi de numărul redus de ghene atribuite mai multor asociaţii, dar mai ales au menţionat faptul că sunt animale care apar în zona tomberoanelor, din cauza mizeriei lăsate pe jos. 

„Văd oameni care vin cu sacul în mână şi îl aruncă lângă gunoi… în loc să îl pună frumos în ghenă.”, a spus un membru al unei asociaţii. Sunt foarte mulţi oameni care aruncă sacii de gunoi pe jos şi care nu au răbdare să mai facă doi paşi, ca să se debaraseze de el în tomberon. În cartierul Grui, au existat cazuri în care au fost aruncaţi saci chiar de pe balconul proprietarilor. 

Administratorul asociaţiei din centrul municipiului s-a declarat total nemulţumit de numărul de tomberoane amplasate la blocuri. „Pentru toate magazinele de la parterul blocului, pentru toţi proprietarii magazinelor din Big, toţi cetăţenii blocurilor din zonă, există doar patru containere pentru gunoi. Nu sunt de ajuns. Oamenii pun saci peste saci, până se umple ghena, cad şi pe jos… Ştiţi cum miroase vara? Să mai facem un loc de depozitare pentru blocul A11 sau la A10… suntem 400 de oameni!”, a spus administratorul.

Un alt administrator, de la una dintre asociaţiile din Vişoi, a povestit despre gunoiul adus de câini, ghenele din zonă şi pericolul care apare. „Una dintre puţinele probleme pe care le am este aceea cu câinii şi cu gunoiul. Noi, în cartier, nu mai avem, dar vin de la fermele de animale de pe strada Dr. Nicolae Fălcoianu. Acolo sunt probleme majore.”, le-a spus administratorul Asociaţiei 24 celor prezenţi. 

Cros cu câini şi şobolani

Vrei să ai o viaţă sănătoasă? Vrei să slăbeşti în timp record? Atunci mergi cu gunoiul menajer… la ghenă! Cam aşa ar trebui să scrie pe orice panou motivaţional pentru câmpulungeni. În cartierele Grui şi Vişoi, societatea  Financiar Urban, care colectează gunoiul, reprezintă un subiect de dispută permanent între localnici şi Primărie. De ce? Pentru că angajaţii societăţii colectează doar sacii menajeri, nu şi gunoiul de lângă zonă. Motiv pentru care găsim la tomberon „luând cina”: câini, şobolani, vaci şi cai. Din partea administraţiei locale a municipiului s-au făcut multe demersuri şi s-au soluţionat unele dintre aceste probleme, dar multe ţin de oamenii care aruncă sacii pe unde apucă şi de cei care nu strâng după greşeala aceasta. 

Potrivit contractului, chestiune întărită de reprezentanţii administraţiei, „angajaţii de la Financiar Urban au responsabilitatea de a ridica doar gunoiul din ghenă, nu şi cel care este pe jos. Responsabilitatea aceasta revine direct angajatului asociaţiei de locatari, care face curăţenie pe scări şi care este plătit din banii locatarilor membri într-o astfel de asociaţie.”

În cartierul Grui, pe strada Carpaţi, în spatele fostei pieţe şi al „blocului tineretului”, există un loc special amenajat de depozitare a gunoiului. Special, din multe puncte de vedere. Există cel puţin zece câini şi mai multe tipuri de rozătoare. De la cel mai mic şoricel şi până la cel mai hepatic şi infect şobolan, mai gras decât pisica omului din casă. „M-am dus să duc gunoiul şi era târziu… într-adevăr. Era un şobolan urât acolo… imens! Şi mai erau şi alţii mai micuţi. A venit spre mine să mă muşte. La fel ca un câine. Stau să fug, la vârsta mea, de câini şi şobolani?!”, a spus locatarul unui bloc situat în imediata vecinătate a ghenei. 

De ce? Primăria a făcut deratizare de nenumărate ori, dar dacă oamenii lasă sacii numai pe lângă tomberon, normal că aceste animale vin mereu. 

Un exemplu bun din Câmpulung îl dau locatarii blocurilor A3 şi A4 de pe strada Piaţa Jurământului, unde ghenele sunt împărţite, înconjurate de gard şi încuiate,  fiecare locatar având cheie. Acolo poţi intra oricând, pentru că nu găseşti mizerie. Este permanent curat, iar atunci când sunt prea mulţi saci, oamenii aşează FRUMOS gunoiul lângă tomberon. Nu vezi nici măcar o bucată de hârtie şi evident că nu vezi animale. Aşa nu mai sunt nevoiţi să fugă de câini, vaci, cai, şobolani, etc. Şi mai sunt şi alte blocuri unde locatarii au un comportament adecvat. Aşa cum susţin repetat mai mulţi reprezentanţi ai urbei, „asta mai ţine şi de comportamentul omului”. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!