17.6 C
Campulung Muscel
15/05/2025

Reabilitarea Primăriei Godeni, blocată de un consilier, pe care aleşii îl acuză că refuză să elibereze barul din clădire.„Victimă” colaterală: Dorel Geamănu

Autorităţile locale de la Godeni s-au aflat pe durata anului 2017 într-o situaţie aberantă, generată, după cum s-au revoltat în timpul şedinţelor Consiliului Local din ultimele şase luni atât şefii Executivului, cât şi o parte a membrilor Legislativului, de imposibilitatea de a duce la sfârşit o lucrare urgentă, planificată încă din toamna anului 2016: renovarea sediului Primăriei. De starea îngrijorătoare a imobilului ne-am convins şi noi înşine, în timpul unei vizite întreprinse în comună, pe la începutul lui 2016, când primarul Ion Pădureanu ne-a arătat halul în care s-au fisurat pereţii. Mai mult decât atât, tencuiala căzută pe o suprafaţă considerabilă a zidurilor exterioare trăda necesitatea unor reparaţii care nu mai puteau fi amânate. În acel an, aleşii au trecut la treabă, începând demersurile birocratice, care lungesc orice investiţie. Nu ţine lucrarea propriu-zisă cât ţine procedura per ansamblu, cu întocmirea documentaţiilor, care nu se limitează niciodată la una, organizarea licitaţiei pentru desemnarea executantului, etapa de contestaţii, dacă sunt, şi, aproape pentru fiecare pas, vot în Consiliul Local. Se consumă, aşadar, luni bune, pentru o lucrare care, în cazul de faţă, după cum a estimat constructorul care a câştigat licitaţia pentru repararea imobilului Primăriei, durează două luni. Din păcate, pentru edili, dar şi pentru cetăţeni, căci Primăria este a comunei şi a oamenilor comunei, nu a primarului, reabilitarea s-a împotmolit dintr-un motiv uluitor, pe care îl veţi afla din această relatare bazată pe opiniile exprimate într-un cadru public, dezbaterile Consiliului Local Godeni, aşa cum au fost consemnate în procesele-verbale ale şedinţelor, şi ele documente cu caracter public. Primarul, viceprimarul şi consilierii locali, în majoritate, arată cu degetul către un singur responsabil: colegul lor, Florin Olteanu, care ocupă un loc la masa Consiliului şi care ar fi zădărnicit, vreme de o jumătate de an, instalarea şantierului, refuzând să elibereze spaţiul în care funcţionează barul. Spaţiu pe care îl are închiriat de la Consum Coop Stâlpeni, coproprietară asupra clădirii.

Dorel Geamănu a câştigat licitaţia în toamna lui 2016

Pe 31 octombrie 2016, contractul de consolidare şi reabilitare a clădirii Primăriei Godeni i-a fost încredinţat firmei câmpulungene Euro Consult Project SRL, administrată de omul de afaceri Dorel Geamănu, care a oferit cât a estimat proiectantul: 259.493,53 lei sau 57.693,43 euro. De aceşti bani, executantul se angaja să întreprindă „lucrări de rezistenţă (demolări şi desfaceri, săpătură, cofrare, confecţionare şi montare de armături, turnare de beton B150, B300, susţineri popi metalici, armarea pereţilor cu plasă sudată, forarea mecanică a găurilor în zidărie, înnădire a armăturilor, ancore chimice, împrăştiere, compactare a pământului, transportul materialelor, transportul betonului); lucrări de arhitectură (desfaceri şi refaceri de tencuieli, demolări şi refacere a zidurilor, desfaceri şi refaceri ale şarpantei, inclusiv astereală, şi învelitori de tablă amprentată cu jgheaburi şi burlane, desfaceri şi refaceri ale pardoselilor din parchet şi gresie, înlocuire cu tâmplărie PVC a tâmplăriei existente, glafuri, şapă de beton armat, sistem termoizolant cu polistiren, glet, tencuieli decorative, schelă metalică, transport de materiale) – garanţia lucrării 24 de luni.

În vara lui 2017, primele semne că lucrarea s-a împotmolit

Primele semnale şi îngrijorări, totodată, că ceva nu merge bine în proiectul de reabilitare a sediului Primăriei au apărut, într-un cadru public, la şedinţa ordinară a Consiliului Local din 26 iunie 2017. În a doua parte a dezbaterilor, rezervată temelor propuse de consilieri a fi lămurite împreună cu primarul şi viceprimarul, consilierul Bogdan Pătru a întrebat în ce stadiu sunt lucrările de reabilitare a Primăriei. Conducătorul localităţii a informat Consiliul şi comunitatea locală că el a stat de vorbă cu administratorul firmei, căruia i-a pus în vedere să urgenteze lucrările, însă constructorul a motivat că nu poate lucra din cauza lui Florin Olteanu, consilier local şi chiriaş în spaţiul Cooperaţiei din imobilul în şantier. La aceeaşi întrunire, alt membru al Legislativului, Ion Aldea, s-a arătat interesat de contribuţia Cooperaţiei la reabilitarea Primăriei. Potrivit primarului, se făcuse o evaluare a construcţiei, însă a rămas ca, după finalizarea investiţiei, să se evalueze ce s-a realizat pentru fiecare parte. Cu o jumătate de an înainte, pe 21 decembrie 2016, consilierii fuseseră de acord cu achiziţionarea directă a unui serviciu de evaluare a lucrărilor care urmau să se execute în cadrul investiţiei „Consolidare Primăria Godeni – Corp C1”. Mai exact, stabilirea cotelor părţi din valoarea investiţiei, ce reveneau Primăriei Godeni şi Consum Coop Stâlpeni, care deţin în proprietate spaţii în aceeaşi clădire.  

„Domnul Olteanu să oprească barul şi să permită reparaţia clădirii!”

27 iulie 2017, următoarea întâlnire a aleşilor în plen. După ce l-a felicitat pe şeful Executivului pentru întreprinderea a două lucrări necesare – reparaţia drumului Olteanu şi renovarea clădirii vechi a Primăriei -, consilierul Ion Tănase a avut următoarea nedumerire: de ce s-au oprit lucrările la sediul Primăriei? „Am vorbit cu domnul Simene (n.r. reprezentantul Cooperaţiei), cu domnul Olteanu şi cu proiectantul. Domnul Simene nu dă voie să intre nimeni, pe motiv că este proprietatea dumnealui. Eu am făcut din nou adresă către Cooperaţie, a mers domnul vice la Stâlpeni, dar nu a găsit pe nimeni acolo.”, i-a răspuns primarul Ion Pădureanu alesului interesat de stadiul unei lucrări prezentate ca prioritară la începutul anului trecut. 

Auzind că deblocarea impasului în care se află investiţia se află şi în mâinile unuia dintre colegii săi din Consiliu, Florin Olteanu, Ion Tănase i s-a adresat acestuia cu recomandarea de a se comporta ca un membru al administraţiei publice locale. Adică să susţină proiectele comunităţii locale, nu să le încetinească, asta ca să nu spunem să le împiedice derularea. „Aş avea rugămintea la domnul Olteanu să oprească barul şi să permită reparaţia clădirii. Este, în primul rând, cetăţean al comunei, dar şi consilier local.”, a făcut apel la înţelegerea acestuia Ion Tănase. „Nu este în regulă să se oprească lucrarea. Dacă nu există înţelegere, să mergem pe calea legală.”, a completat consilierul Bogdan Pătru. În schimb, cel vizat de remarcile colegilor a afirmat la acel moment că, la câteva zile după şedinţa de Consiliu, urma să vină la Godeni reprezentantul Cooperaţiei. „O să stăm la discuţii şi o să depăşim momentul, a avut o încercare de a-şi linişti colegii Florin Olteanu. Domnul Simene a văzut planul şi a concluzionat că se reconfigurează clădirea.” Vara trecută, când a avut loc acest schimb de replici, primarul Ion Pădureanu era sceptic că dialogul anunţat de consilierul Olteanu va avea efect, căci au mai avut loc discuţii înaintea şedinţei de Consiliu în care aleşii au constatat că intervenţiile de îmbunătăţire a stării imobilului s-au oprit. „Nu găsim înţelegere la domnul Simene.”, a rezumat conducătorul localităţii dificultăţile de care s-a lovit în desfăşurarea lucrărilor. 

„Probabil, se gândeşte că o să fie nevoit să contribuie şi dumnealui cu bani.”, a intervenit în dezbatere Constantin Dorcioman. „Nu facem decât consolidarea zidului.”, a mai precizat primarul Pădureanu. „Discuţii am avut, dar s-a înţeles că au fost modificări în proiect.”, a scuzat, într-un fel, Florin Olteanu opoziţia colaboratorului său faţă de intenţiile Primăriei. „S-a înţeles greşit. (…) A înţeles greşit că se desparte camera de un zid.”, şi-a apărat proiectul primarul. „Consider că domnul Olteanu poate găsi soluţia.”, a căutat să împace părţile alesul care a deschis discuţia, completat de viceprimarul Dorel Rumînescu: „Vine frigul, trebuie să rezolvăm.” „În campania electorală se spunea că nu se repară clădirea, că o să se dărâme.”, a mai răsucit o dată cuţitul în rană Ion Tănase. „Eu nu am spus aşa ceva, nu am nicio legătură cu aceste discuţii şi nici cu ce s-a scris pe Facebook.”, s-a apărat fostul candidat la funcţia de primar din partea ALDE. De profesie inginer cadastrist, Florin Olteanu, în vârstă de 50 de ani, a fost unul dintre cei cinci contracandidaţi ai actualului primar Ion Pădureanu, preferat de electorat şi în mandatul 2016-2020. 

„Înainte să se înceapă lucrarea la sediul Primăriei, ar fi trebuit să-l chemăm pe domnul Simene, să stăm de vorbă. Poate nu am fi ajuns aici.”, a fost de părere Ion Aldea. „Domnul Simene ştia, dar nu a vrut să vină în faţa Consiliului Local.”, i-a răspuns primarul Ion Pădureanu. „Domnul Simene nu o să vrea să plătească nimic.”, a adăugat Aldea. Însă primarul l-a lămurit şi pe el, şi pe ceilalţi că nu se fac lucrări la sediul Cooperaţiei, numai la grindă şi la ziduri.       

„Dacă nu găsim înţelegere, mergem pe calea legală.”,. a concluzionat, la sfârşitul lunii iulie a anului trecut, Constantin Dorcioman. Şi n-a fost singura concluzie. Însă colegul Tudor Pătrana s-a exprimat mai pacific decât antevorbitorul său, manifestându-şi încrederea că diferendul se va rezolva prin bună înţelegere: „Sunt convins că vom găsi o soluţie, împreună cu domnul Olteanu, să se reînceapă lucrarea la clădirea Primăriei, să lăsăm contradicţiile şi să fim toţi de partea Primăriei.” „Nu am influenţat cu nimic pe domnul Simene, o să se rezolve.”, a mai susţinut o dată în apărarea reputaţiei sale de ales local Florin Olteanu. Facem precizarea că acest dialog consistent s-a purtat la secţiunea „Diverse” a şedinţei Consiliului Local de la jumătatea verii, pe care a cam acaparat-o, judecând după numărul alocuţiunilor rostite pe această temă delicată. 

„Este un proiect care trebuie respectat şi nu trebuie să ne luăm după un lucrător sau altcineva care îşi dă cu părerea”

Subiectul n-avea cum să nu fie reluat la următoarea dezbatere a consilierilor de la Godeni, cea din 28 august 2017. L-a deschis, de data aceasta, Tudor Pătrana, curios să ştie dacă, după întâlnirea cu reprezentantul Cooperaţiei, anunţată de colegul Olteanu a se ţine imediat după precedenta şedinţă, s-a rezolvat impedimentul care a stagnat lucrarea de reabilitare a Primăriei. „Nu, l-a anunţat primarul Ion Pădureanu, pentru că nu se acceptă intrarea în spaţiul închiriat domnului Olteanu. Este un proiect care trebuie respectat.” Cel vizat de remarca edilului şef, consilierul Florin Olteanu, a ripostat: „Constructorul a spus că ceea ce vrea doamna arhitect nu este normal. A rămas să meargă constructorul la doamna arhitect şi să găsească o altă variantă.” „Este un proiect care trebuie respectat – şi-a reluat ideea primarul Pădureanu – şi nu trebuie să ne luăm după un lucrător sau altcineva care îşi dă cu părerea. Miercuri (n.r. 30 august 2017), urmează să se întâlnească constructorul, proiectantul şi dirigintele de şantier, în vederea identificării unei alte soluţii de execuţie.”  

„Chiar nu înţeleg atitudinea domnului Olteanu, care este şi consilier local. A promis de două ori că va elibera spaţiul”

La următoarea reunire a Consiliului Local, din 25 septembrie 2017, s-a întâmplat să lipsească cel luat la întrebări la şedinţele anterioare, Florin Olteanu. Evident, s-a vorbit din nou despre încurcătura în care se află autorităţile, puse în situaţia de a nu putea reabilita clădirea, culmea, din cauza unui membru al conducerii comunei! Tot Tudor Pătrana a fost cel care a provocat dialogul în forul legislativ, de data aceasta, mai virulent, probabil, şi datorită timpului „mort” scurs, în care investiţia ar fi putut avansa. „Se mai lucrează la Primărie? În ce stadiu sunt lucrările de reabilitare?”, a cerut să ştie acesta. „Domnul Olteanu nu vrea să elibereze spaţiul.”, a prezentat primarul Ion Pădureanu motivul pentru care are „mâinile legate”. „Chiar nu înţeleg atitudinea domnului Olteanu, care este şi consilier local. A promis de două ori că va elibera spaţiul. Nu este posibil ca o instituţie să nu poată face o lucrare de reabilitare, pentru că nu vrea domnul Olteanu să elibereze spaţiul. Trebuie să chemăm autorităţile, probabil, este un local neautorizat.”, sunt declaraţiile vehemente ale consilierului Tudor Pătrana aşa cum au fost consemnate în procesul-verbal al şedinţei din septembrie 2017. „Nu este autorizat.”, a confirmat primarul Ion Pădureanu. 

„Este de rea credinţă – a continuat Tudor Pătrana -, face parte din Consiliul Local şi se opune unei lucrări de reabilitare a Primăriei. Poate fi un cutremur şi se va dărâma tot, va veni iarna cu vremea rea. Să luăm poziţie, să facem ceea ce trebuie!” „Din moment ce s-a aprobat investiţia, trebuia să elibereze spaţiul. I-am trimis somaţie, dar nu a vrut să o primească.”, a mai afirmat primarul Pădureanu, secondat de consilierul Ion Tănase: „Dacă nu funcţionează legal, să facem demersurile necesare.” Discuţia s-a încheiat cu propunerea lui Tudor Pătrana de iniţiere a unui proiect de hotărâre, semnat de toţi componenţii Consiliului Local, prin care colegul lor să fie obligat să elibereze spaţiul, iar lucrările de reabilitare a Primăriei să continue.  

„Constructorul v-a spus că lucrarea se face în două luni şi nu aţi fost de acord”

30 octombrie 2017, zi de dezbateri în Consiliul Local Godeni. Printre chestiunile de la „Diverse” regăsim, bineînţeles, lucrarea poticnită, din pricina neînţelegerilor la vârful instituţiei. În momentul în care Florin Olteanu l-a provocat pe primar cu o întrebare referitoare la lucrările de la Căminul Cultural din satul Malu, care nu se finalizaseră la acel moment, deoarece, a susţinut şeful Executivului, a găzduit manifestări, acesta din urmă a profitat de prilejul creat şi l-a ironizat pe consilierul care ocupă un spaţiu în clădirea în care funcţionează Primăria: „Nu s-au terminat lucrările, pentru că au mai fost activităţi în cămin. Dar aşteptam să ne spuneţi dumneavoastră despre lucrările la Primărie, că nu s-a făcut nimic toată vara.” „Nu cred că eu sunt cel vinovat că nu s-a făcut nimic.”, a replicat Olteanu. „Trebuia să eliberaţi spaţiul, ca să se poată lucra.”, a amplificat discuţia primarul Ion Pădureanu, întrucât îşi dorea, pe bună dreptate, o poziţie oficială din partea celui care îi frâna investiţia. „Nu sunt eu proprietarul, a găsit motivul consilierul. Eu îmi asum şi eliberez spaţiul, dar să vină constructorul şi să îmi dea o normă de timp. Constructorul nu poate să aproximeze în cât timp se face lucrarea?” 

„Domnule Olteanu, aţi promis de trei luni, a intervenit colegul Ion Tănase. Dacă voiaţi binele comunei şi al Primăriei, în calitate de consilier local, era rezolvată problema. Noi suntem obligaţi să revenim la hotărârea pe care am dat-o cu ani în urmă şi să hotărâm să vi se oprească apa, căldura şi curentul electric.” „Lucrăm sau nu?”, a căutat primarul să obţină un răspuns cert de la chiriaşul Cooperaţiei. „Dăm drumul la lucrare, dar nu în orice condiţii. Să spună constructorul că se face lucrarea în atâta timp.”, nu ceda consilierul Olteanu. La care viceprimarul Dorel Rumînescu a contrazis ideea de durată de care se crampona celălalt, amintindu-i că, şi înştiinţat despre timpul necesar de lucru, tot nu i-a convenit. „Constructorul a venit în luna august şi v-a spus că lucrarea se face în două luni şi nu aţi fost de acord, domnule Olteanu. Acum, lucrarea ar fi fost terminată.”, a precizat vicele Rumînescu. „Că sunt şase sau două luni, trebuie făcută lucrarea. Eu am eliberat birourile, am mutat arhiva şi am eliberat spaţiul.”, a punctat primarul Pădureanu, după care vicele Dorel Rumînescu a adăugat: „Vine iarna, o să se dărâme tot colţul de clădire care trebuia reparat.” A rămas ca a doua zi, 31 octombrie 2017, conform invitaţiei transmise de primar în cadrul şedinţei constructorului, acesta din urmă să se întâlnească cu Florin Olteanu, cu şefii administraţiei publice locale şi cine mai dorea dintre membrii Consiliului Local. 

2017, încheiat cu un eşec

A trecut şi luna noiembrie, spre al cărei final, la dezbaterea aleşilor din 17 noiembrie mai precis, consilierul Ion Aldea le-a recomandat liderilor Executivului ca, până va fi dusă la îndeplinire renovarea clădirii, să fie mascată cu ceva, eventual cu un material textil, ca să nu se mai vadă. Ultima întrunire a Legislativului de la Godeni, ţinută pe 18 decembrie 2017, a debutat, în partea rezervată „Diverselor”, cu acelaşi subiect dureros pentru administraţia locală, a cărei listă de investiţii a încasat un eşec neanticipat. Ion Tănase a cerut scurt să i se comunice dacă Cooperaţia este la zi cu plata curentului electric. În momentul în care primarul Pădureanu a anunţat că mai erau de plată 1.000 de lei, cel vizat de întrebarea colegului, Florin Olteanu, a precizat că a achitat 500 de lei şi, a doua zi, onora şi diferenţa de 500 de lei. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!