Pentru al doilea an la rând, vineri, 22 decembrie 2017, la iniţiativa Consiliului Judeţean Argeş, la Muzeul Goleşti, primarii din Argeş au organizat Ignatul. În fapt, a fost vorba despre un eveniment caritabil, întrucât toată carnea a fost donată centrelor de bătrâni şi caselor de copii aflate în administrarea Consiliului Judeţean Argeş. Coordonaţi de preşedintele Asociaţiei Comunelor din Argeş, primarul comunei Albota, Ion Dumitru, primarii argeşeni de comune, dar şi oraşe s-au unit şi au sacrificat 25 de porci. Astfel, peste 2,5 tone de carne proaspătă de porc a ajuns pe mesele copiilor şi bătrânilor din centrele sociale. „Aproape toate primăriile din Argeş au fost prezente la eveniment. Toată carnea, după ce a fost analizată sanitar veterinar, a fost împărţită aşezămintelor sociale aflate în subordinea Consiliului Judeţean Argeş. Ne dorim ca aceşti oameni să primească carne proaspătă, să simtă şi ei că este Crăciun.”, a transmis de la faţa locului primarul Ion Dumitru. Cel mai mare porc tăiat anul acesta a avut peste 300 de kilograme şi a fost adus de primarul comunei Rociu, Aurel Bălăşoiu. Din acest porc uriaş au rămas 213 kilograme de carne macră, care a fost donată către centrele de copii şi bătrâni. Standuri foarte bine organizate au mai avut Băbana, Albota, Rucăr, Ştefăneşti, Mioveni, Bascov, Călineşti şi Dâmbovicioara.
Primăria Rucăr a animat atmosfera cu ansambluri folclorice
Un stand foarte bine organizat a avut Primăria Rucăr, care a venit în faţa argeşenilor cu mese, pe care tronau produsele tradiţionale specifice zonei, precum brânza de burduf, caşcavalul afumat, dar şi preparatele tradiţionale din porc, precum cârnaţi afumaţi, sloiul de porc, caltaboşul, toba şi şoriciul tăiat în fâşii subţiri. Edilul Ionel Dulamă era foarte atent ca masa să fie tot timpul plină şi invitaţii să se simtă bine. Atmosfera a fost întreţinută de ansambluri folclorice venite de la Rucăr, care au interpretat cântece tradiţionale specifice Crăciunului şi Anului Nou. Rucărenii i-au impresionat pe cei prezenţi şi cu bulzul copt pe grătar, dar şi cu pastrama de oaie şi berbecuţ care sfârâia de zor. Mirosul acestor bunătăţi i-a înnebunit şi pe ceilalţi măcelari şi tranşatori de la celelalte standuri, care nu au mai rezistat şi au făcut comandă de câteva porţii de bulz şi pastramă. Bunătăţile au fost degustate şi de persoanele din echipajul de la Ambulanţa Argeş, pregătit să intervină în caz de nevoie. „Pentru organizarea celei mai bogate mese oferite la a doua ediţie a acţiunii caritabile, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun”, Ionel Dulamă a primit de la Filiala Argeş a Asociaţiei Comunelor din România „Diplomă de merit”.
Primarul de la Albota a adus 1.000 de sarmale
Ion Dumitru, primarul de la Albota, a venit la Goleşti şi cu o oală cu 1.000 de sarmale. Imediat ce bucătarul a ridicat capacul, mirosul a început să se răspândească, iar doritorii şi-au făcut apariţia. La masa Primăriei Mioveni, bucătarii pregăteau de zor preparatele din porc. Piesele de rezistenţă ale celor de la Mioveni au fost ciorba de perişoare gătită într-un tuci uriaş, dar şi varza cu carne proaspătă. Cei care treceau prin dreptul standului erau atraşi ca un magnet de aceste bunătăţi şi se aşezau frumos la coadă pentru a primi câte o porţie din fiecare.
O apariţie surpriză la eveniment a fost prezenţa lui Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş. Nicolescu s-a întreţinut cu toţi primarii prezenţi la standuri, iar aceştia spuneau că au un mare respect pentru el şi pentru tot ce a făcut pentru judeţ. Edilii l-au invitat să le deguste produsele tradiţionale, iar fostul şef al CJ Argeş a servit şorici, ţuică fiartă şi friptură la grătar.
Prefectul s-a prins în horă
La pomana porcului de la Goleşti a participat şi prefectul Emilian Dragnea. Acesta s-a întreţinut cu primarii prezenţi la standuri, după care a fost invitat de edilul de la Rucăr, Ionel Dulamă, să participe la un dans susţinut de ansamblul folcloric din zonă. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a acceptat invitaţia, iar unul dintre copiii din ansamblu i-a dat prefectului o căciulă şi o şubă de oaie pentru a participa la dans.
„Ignatul la Muzeul Goleşti are, de fapt, un scop caritabil. Carnea proaspătă de porc este distribuită, chiar de la muzeu, centrelor sociale aflate în subordinea Consiliului Judeţean Argeş. Ţin să mulţumesc tuturor primarilor prezenţi, care au fost în număr foarte mare, indiferent de culoarea lor politică, pentru că s-au asociat acestui demers. Le mulţumesc pentru că sunt alături de noi, pentru susţinerea, implicarea şi efortul pe care l-au depus.”, a transmis preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Dan Manu. Mircea SIMIONESCU