20/04/2025

Două femei au fost rănite în urma impactului frontal dintre un VW Golf şi un Fiat Panda

Două persoane au fost rănite, dintre care una grav, în urma unui accident rutier, care a avut loc, vineri seara, în cartierul Schei. Din primele investigaţii ale poliţiştilor sosiţi la faţa locului, două autoturisme s-au ciocnit frontal, după ce unul dintre conducătorii auto a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens. Cele două victime au fost transportate cu două ambulanţe la Spitalul Municipal Câmpulung, iar oamenii legii urmează să stabilească cu certitudine circumstanţele producerii accidentului.

Era în jur de ora 19.00, când, pe strada General Dragalina, în imediata apropiere a intersecţiei de lângă biserica din Schei, s-a auzit o bubuitură puternică, ce i-a scos pe localnici afară din case. Oamenii şi-au dat seama că avusese loc un accident rutier după ce au văzut în stradă două maşini lovite frontal, serios avariate, aşa că au dat alarma la 112. „Am auzit un zgomot scurt, înfundat şi puternic şi un zornăit de sticlă spartă. Am ieşit din casă să văd ce s-a întâmplat şi am văzut în stradă două maşini mici tamponate. Era un Volkswagen Golf VI şi un Fiat Panda. S-au lovit puternic, căci se activaseră airbag-urile, iar autoturismele erau şifonate rău!”, ne-a declarat un bărbat, care locuieşte în apropierea locului unde s-a petrecut accidentul. În urma impactului, două femei aflate în autoturismul Fiat, şoferiţa şi o pasageră aflată pe bancheta din spate, au fost rănite şi au ajuns cu două ambulanţe la Spitalul Municipal Câmpulung pentru a primi îngrijirile medicale de rigoare. Conducătoarea auto a fost rănită mai grav, acuzând dureri puternice în zona toraco-abdominală, la cap şi membrele inferioare. Un echipaj al Biroului Rutier Câmpulung sosit la faţa locului a demarat cercetările de rigoare pentru a stabili cu certitudine cauzele şi împrejurările care au stat la baza producerii accidentului, precum şi a gradului de vinovăţie a persoanelor implicate.  Din primele verificări, se pare că, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, afară fiind burniţă, iar carosabilul umed, şoferul autoturismului Volkswagen Golf, un tânăr din Câmpulung, care urca spre cartierul Grui, a pierdut controlul volanului în curba la dreapta din intersecţia de lângă biserica din Schei şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu Fiat-ul Panda, care circula din sens opus. Cei care locuiesc în zonă spun că lucrurile au stat cu totul altfel. „Băiatul ăsta cu Golful a venit tare de jos, a derapat în curbă, n-a mai stăpânit maşina şi a intrat în gardul unei case. A dat înapoi ca să revină pe stradă şi Fiatul l-a luat în plin. El, probabil, nu mai avea lumini la faruri, că fuseseră sparte şi femeia nu l-a mai văzut. A confirmat şi proprietarul casei că el nu avea ulucile de la gard rupte. Se vedeau şi resturi din partea din faţă a maşinii acolo.”, susţine unul dintre localnici. Lucrurile vor fi lămurite, însă, de oamenii legii, la finalizarea anchetei. În cauză s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi distrugere. Alex BARBU

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!