Poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice şi a Sustragerilor de Produse Petroliere, împreună cu specialişti din cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, au efectuat controale pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la transportul şi exploatarea materialului lemnos. Verificările au fost efectuate în localităţile Valea Mare Pravăţ, Lereşti, Rucăr, Dâmbovicioara, Stoeneşti şi Cetăţeni. Au fost date trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 15.000 de lei, au fost confiscate o autoutilitară, o căruţă şi cantitatea de 15,51 metri cubi de lemne.