O câmpulungeancă l-a ameninţat pe primar că-i aduce pe cap televiziunile naţionale, care au cam învăţat drumul către Câmpulung, de când ne dăm în stambă cu aspiraţiile caracaliene, dacă nu intră vârtos în Poliţia Locală, plătită cu lefuri scandaloase doar pentru că ne face onoarea să existe. Şi există într-un lot suficient de consistent încât să te scoată din sărite la auzul risipei de ordinul miliardelor cu chenzinele lunare, cu ţinutele de vară şi ţinutele de iarnă, înnoite la intervale rezonabile, ca să nu moară de foame nici croitorii din târg, cu galoşii musai de piele, deşi, dacă nu fac teren, mergeau şi din cei de carton, de la chinezi, cu norma de hrană, cu norma de benzină, toate acestea suportate din banii câmpulungenilor, care nu primesc nimic în schimb. Era de dorit ca măcar sacrificiile financiare colosale să fi fost recuperate din amenzile aplicate pentru debandada urbană tolerată de aleşii politicieni, de teamă că-şi pierd votanţii, dacă îi obligă să respecte legea. Numai că nu se întâmplă aşa, fiindcă şi interzicerea sancţiunilor, care ar trebui să curgă într-un oraş mizerabil cum este Câmpulungul, tot o formă de campanie electorală este. Ca o paranteză, în ţară s-a răspândit scenariul în care Poliţia Locală va fi desfiinţată, uşurând bugetele locale de un bolovan care apasă ineficient pe banul public. Iar, la alţii, comunitarii tot mai mişcă, nu ca la noi, unde – povestim din experienţa proprie – a fost nevoie să ne adresăm primarului ca să pună la muncă Poliţia Locală, pe care o sesizasem pentru rezolvarea unei probleme simple: o constatare şi o sancţionare. Dacă a trebuit să solicităm implicarea primarului, ca superior al şefului Poliţiei Locale, vă daţi seama ce chef nebun de a face treabă îi doboară de la vlădică la opincă! Aşadar, nu e nicio pierdere dacă grila de salariaţi scapă de serviciul pe care guvernanţii se gândesc să-l elimine din motive de ineficienţă. Cât a ţinut de şef Auraş Ghiţă – şi, pe atunci, subalternii săi n-aveau stimulanta normă de hrană, introdusă spre finalul mandatului său de interimar -, era parcă ceva mai multă acţiune la Poliţia Locală. Mai o parcare anapoda fotografiată, mai o vacă alergată, mai un cal „sechestrat”… acum „natură moartă” este atmosfera la Locală, un serviciu pe care primarul ori îl „scurtcircuitează”, ori îl desfiinţează. Ori schimbă şeful, căci, de cele mai multe ori, cauza relelor este un şef moale, pe care nu l-a trezit din adormire nici măcar salariul de 60 de milioane de lei vechi.
Sesizarea cetăţenei care a simţit teama primarului de televizioniştii de la Bucureşti, că-l află partidul că nu este în stare să gestioneze nişte fleacuri, a pornit de un lucru aparent banal. Un banal care costă miliarde anual cu înfiinţarea de parcuri pentru copii şi întreţinerea lor, prin înlocuirea aparatelor de joacă de unică folosinţă. An de an, bugetul local conţine locuri de joacă, de zici că suntem în plin Decret 770. Motivaţia edililor, pentru înnoirea „logisticii” amenajărilor destinate celor mici, recunoaşte fenomenul reclamat de puzderie de câmpulungeni: distrugerile cauzate de derbedei, care, după frecvenţa investiţiilor în parcuri, par mai mulţi decât beneficiarii de drept ai leagănelor şi toboganelor. Camere video!, cer contribuabilii, ai căror bani au mai fost prăpădiţi o dată pe un sistem de supraveghere scump şi prost. Şi-apoi o monitorizare impecabilă cap-coadă, care presupune, în afară de aparatură de calitate, şi un poliţist vigilent, care să urmărească înregistrările, le strică hobby-ul şefilor Primăriei, care găsesc relaxante cumpărăturile pentru copii din bani publici. Mai cu seamă dacă au şi cunoştinţe cu afaceri în domeniu, care aşa mai vând şi ele o băncuţă, un balansoar, un căluţ la preţul unui „El Zorab” de curse.
Devastarea parcurilor, care pare că le convine autorităţilor, căci a face achiziţii este punctul lor forte, nu e tot. Câteva câmpulungence, printre care şi cea care a avertizat că iscă un tămbălău cu ecouri naţionale, dacă primarul nu pune piciorul în pragul Poliţiei Locale, reclamă mizeria excesivă din părculeţele din cartiere, în special în cel din Grui, de lângă cimitir. E plin de „doamne” cu căţei, care umplu locul de joacă cu excrementele patrupedelor, căci la noi n-a ajuns moda strângerii resturilor după animalul de companie. Şi de ce să strângă dacă nu amendează nimeni pe nimeni?! Plus că sunt unii care, dacă tot ies cu câinele la plimbare, iau şi sacul cu gunoi, de care se debarasează pe traseu. În cel mai fericit caz, în coşul vreunui magazin din vecinătatea parcului. Or asemenea cote ale nesimţirii sunt întreţinute de toleranţa impardonabilă, existentă în doze egale şi la conducătorii Primăriei, şi la subordonaţii în uniformă.
De la cimitir, în vecinătatea căruia a fost amplasat, în mod neinspirat, „Princhindelul”, pe vremea lui Ceauşescu, când, cu aceleaşi aparate a funcţionat, de la înfiinţare până la revoluţie, în lipsa barbarilor produşi de democraţie, reclamaţiile din mediul online s-au mutat lângă grădiniţa din acelaşi cartier. Părinţii au relatat, revoltaţi, că ţâncii de la cămin nu sunt scoşi niciodată la soare, în spaţiul destinat recreerii, nefiind sigur. Cu câteva zile în urmă, o mămică a povestit că, în această lună, au venit doi inşi de la Primărie ca să inspecteze parcul. Unul cu mapa, altul cu ruleta. Femeia l-a întrebat pe cel care i-a lăsat impresia de „om al muncii” ce se mai poate face. Iar meseriaşul i-a livrat soluţia cea mai convenabilă pentru toată lumea. Şi pentru cârpacii ADP-ului, şi pentru autorităţi, care au din nou ocazia să meargă la shopping. Nu se mai poate repara. Trebuie altul. Să se sesizeze părinţii!, a fost verdictul meşterului care a diagnosticat dintr-o ocheadă imposibilitatea repunerii în funcţiune a dotărilor bune de aruncat la gunoi.
În conversaţia dintre părinţi, probabil, dintre cei care îşi aduc copiii la grădiniţa cu program prelungit, a intervenit şi directoarea Florentina Roşca, pentru a apăra reputaţia instituţiei. O dată, parcul nu este al grădiniţei, ci e public. A doua oară, a reparat de mai multe ori aparatele de joacă. A treia oară, inclusiv petenta, susţine directoarea, este la curent cu practica unor adolescenţi cu surplus de energie descărcată pe bietele jucării, fapte la care asistă în calitate de locatară a imobilului în care funcţionează grădiniţa. Chiar deasupra grădiniţei. Directoarea le cere celor înverşunaţi de starea vrednică de plâns a locului de joacă să nu mai învinovăţească personalul pentru lipsa de educaţie a tinerilor şi pentru eşecul menţinerii în condiţii a amenajării gândite ca o extensie a unităţii preşcolare. Ea, personal, a făcut demersuri la Poliţia Locală, iar rezultatul sesizării faptelor reprobabile şi al anchetei comunitarilor se vede în teren. Trebuie altul, vorba meseriaşului.
Ca dezgustul cauzat de setea de distrugere şi de pângărire a unui spaţiu, în care, poate, exersează primii paşi nişte pui de om, să fie complet, s-a ajuns într-acolo încât toboganul şi restul obiectelor atinse de copii servesc dresajului animalelor aduse aici de nişte tembeli, insensibili şi inconştienţi că-i pot îmbolnăvi pe cei mici. De aceea insistăm să se aplice amenzi. Amenzi la care, din păcate, s-a renunţat pentru voturi.