După ce a primit adresa din partea redacţiei noastre, pe care o aveţi prezentată în pagina 8, primarul Liviu Ţâroiu ne-a sunat şi ne-a oferit, telefonic, un răspuns la cerinţele exprimate în conţinutul ei, răspuns pe care îl aşteptăm şi în scris. Cea mai importantă informaţie: strada va fi degajată, prin extragerea stâlpului din mijlocul ei, rămas acolo după lărgirea carosabilului, pe fondul unei erori de proiectare. Funcţia acestuia va fi suplinită de doi stâlpi montaţi lateral, în afara şoselei şi a trotuarelor, stânga-dreapta, soluţia găsită pentru translatarea actualului. Primarul ne-a mai anunţat că nu va fi cheltuită întreaga sumă de 55.000 de lei, alocată din excedent, ci prin reproiectarea lucrării, valoarea va fi redusă, dar suportată din bugetul local, întrucât compania de electricitate nu face pe cheltuiala ei reamplasarea stâlpului, în locul căruia, în final, vor fi doi. Primarul Ţâroiu susţine că afectarea a 1-2 metri pătraţi de asfalt, pentru scoaterea stâlpului, nu va influenţa costul şi calitatea asfaltării, deoarece peste actualul strat, turnat înainte să înceapă ploile toamnei, va fi aşternut încă unul. Stâlpul vechi a fost schimbat cu unul nou, pus pe acelaşi amplasament, deoarece era spart ca urmare a unor lovituri şi se putea prăbuşi la o vijelie, iar societatea nu putea aştepta finalizarea asfaltării ca să efectueze această înlocuire (pe cheltuiala ei). Liviu Ţâroiu mai susţine că solicitarea către compania de energie electrică, de a-şi lua stâlpul din drum, este mai veche, dar procedura de obţinere a avizelor este de durată, termenele lungi, dar că, în această săptămână, sunt şanse de reparare a omisiunii proiectantului.
Articolul precedent
Articolul următor