Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul că imobilele vechi din zona centrală a municipiului Câmpulung, care nu au mai fost renovate de zeci de ani, reprezintă un adevărat pericol public pentru trecători. Zilnic, din aceste imobile, măcinate de-a lungul anilor de ploi şi îngheţuri, se desprind bucăţi mari de tencuială, cărămizi şi ornamente, căzând direct pe trotuare, în locuri intens circulate. Presa a semnalat în repetate rânduri această stare de fapt, autorităţile locale cunosc situaţia, însă nu au luat nicio măsură, sperând că rezolvarea problemei va veni odată cu implementarea, de mult aşteptată, a proiectului privind reabilitarea Parcului Kretzulescu şi a centrului istoric al municipiului. Dar cum acesta a fost făcut harcea-parcea de ardelenii de la Grup Corint, moartea continuă să pândească de la înălţime, în centrul Câmpulungului. Astfel de fenomene sunt întâlnite cu predilecţie în zona istorică a municipiului, între Bulevardul „Pardon” şi fostul Hotel Regal, dar nu fac excepţie nici celelalte cartiere ale oraşului, acolo unde betonul blocurilor comuniste a cedat sub patina timpului. Doar norocul a făcut ca până acum, la Câmpulung, să nu avem parte de o tragedie. Mai nou, şi celebrul balcon de unde s-a adresat mulţimii de alegători din Câmpulung marele actor Grigore Vasiliu Birlic, la finalul filmului Titanic Vals, o ecranizare după piesa cu acelaşi nume de Tudor Muşatescu, a ajuns un pericol public, stând gata să se prăbuşească peste trecători. Proprietarul imobilului a fost înştiinţat că, dacă nu ia măsurile necesare într-o săptămână, balconul va fi dărâmat de către Primărie!
Ţâroiu recunoaşte că problema nu e singulară
Dacă structura de metal pare să mai reziste, în schimb, lemnăria e compromisă în totalitate. Podeaua şubredă s-a desprins deja şi se mai ţine doar într-o sârmă care nu oferă o protecţie adecvată pentru cetăţeni. Primarul Liviu Ţâroiu a aflat şi el despre acest lucru, şi-l ameninţă pe proprietarul imobilului, care este stabilit în Germania, cu amenda, ba chiar cu dărâmarea balconului, chiar dacă clădirea cu pricina este monument istoric. „Da, am sesizat şi noi şi am trecut la indentificarea proprietarilor. Se pare că avem un proprietar din Germania, care a închiriat acest spaţiu unor locatari. Imobilul are şi un administrator, la Bucureşti. O să le transmitem o somaţie, iar dacă nu rezolvă în termen foarte scurt problema, probabil, într-o săptămână, o să-i amendăm şi o să trecem la demolarea acestui balcon, ca să avem asigurată siguranţa cetăţenilor care circulă pe trotuar. Pârghiile legale sunt somaţia, avertismentul, amenda… Bineînţeles că şi noi ne regăsim cu câteva clădiri în această situaţie şi va trebui să luăm măsuri pentru rezolvarea acestor probleme.”, promite primarul Ţâroiu. Din păcate, acesta nu este singurul monument istoric care se află într-o stare deplorabilă, cel mai bun exemplu al indolenţei autorităţilor fiind Hotelul Regal. Dacă odinioară era unul dintre cele mai importante imobile din municipiu, cu celebrul balcon în care a fost imortalizat regele Carol I, astăzi hotelul este aproape o ruină. Din păcate, situaţia acestui imobil este nebuloasă în ceea ce priveşte proprietatea, motiv pentru care, cel mai probabil, a fost lăsat de izbelişte.
Clădiri istorice, pericol de moarte
În urmă cu ceva ani, Primăria Câmpulung, avea în plan un proiect amplu de reabilitare a faţadelor, cu implicarea proprietarilor de clădiri din zona centrală a municipiului. Ideea este acum în conservare, timp în care multe dintre faţade, dar şi balcoane sunt un pericol pentru orice pieton. Toate acestea în condiţiile în care proprietarii respectivelor imobile câştigă sume frumuşele din închirierea spaţiilor comerciale fără a-i interesa, însă, că pun vieţi în pericol în orice moment, dar şi că imaginea municipiului este ştirbită de felul în care arată clădirile. Vechimea imobilelor creează şi va continua, cu siguranţă, să creeze probleme, din cauza fisurilor apărute în tencuială. Deocamdată, toată lumea este de acord că zona este foarte bogată în valori de patrimoniu urbanistic şi cultural, care conferă identitate şi prestigiu oraşului – numeroase construcţii cu valoare arhitecturală, istorică şi ambientală, care deţin un puternic potenţial turistic şi economic, valorificat în prezent doar parţial – şi atât. Problema este că cele mai multe clădiri din oraş se află în această situaţie şi creează o stare de permanent pericol, chiar de moarte. Crăpături mari în faţade se pot observa nu doar la construcţiile vechi, ci şi la multe dintre cele noi, în special la blocuri, care se cojesc pe zi ce trece.