02/07/2026

Aviz economiştilor, mai ales că salariile au crescut şi la ţară! Ion Boncoi tot caută contabil şef la Primărie

 

Pentru că, în iunie, nu s-a prezentat nimeni, Primăria Valea Mare Pravăţ mai face o încercare să găsească contabil şef. Concursul organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici va avea loc pe 14 septembrie 2017. De la ora 9.00 începe proba suplimentară, de testare a cunoştinţelor PC, iar de la ora 10.00, testul grilă.

Candidaţii au termen 20 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial, partea a III-a, să-şi depună dosarele de înscriere, care trebuie să conţină: copia actului de identitate; formularul de înscriere; copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări; copia carnetului de muncă sau, după caz, sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitate; cazierul judiciar (acesta poate fi înlocuit cu o declaraţie pe proprie răspundere, cu obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data la care a fost declarat admis în urma selecţiei dosarelor, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire); adeverinţă care să ateste starea de sănătate corespunzătoare; declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.

Ca cerinţe de înscriere la examen, cei care aspiră la această funcţie, de şef Birou Contabilitate, Relaţii cu Publicul din cadrul aparatului de specialitate al primarului Ion Boncoi, trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în Ştiinţe Economice; studii de masterat sau postuniversitare absolvite în domeniul Administraţiei Publice, Management ori în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice; vechime în specialitatea studiilor de minimum 2 ani; cunoştinţe de operare PC: Ms Office, internet – nivel mediu. „E.M.”

 

Postări asemănătoare

error: Content is protected !!