10.2 C
Campulung Muscel
28/03/2025

Şantierul lucrării de extindere a reţelei de apă s-a mutat în zona Moiseşti

În momentul în care a anunţat finalizarea lucrărilor de extindere a celei mai importante reţele de utilităţi în satul Valea Măcelarului, ai cărui locuitori au fost căinaţi că au fost obligaţi să bea apă din gârlă, câţiva ani, din cauza colmatării conductei vechi, primarul Dorel Tănăsescu a expus, în linii mari, ce prevede continuarea programului. Următoarea arteră din Bughea de Jos care urma să intre în şantier era cea care deserveşte zona Moiseşti, unde echipele de lucru au fost mutate în această lună. Aşadar, potrivit succintei informări a şefului Executivului, acţiunea de asigurare a unui sistem de alimentare cu apă funcţional pe teritoriul întregii localităţi se derulează în prezent pe strada amintită, pe o lungime de 700 de metri liniari, stadiul investiţiei fiind cel final.                      

Pe agenda administraţiei publice locale a comunei vecine se află şi întrunirea ordinară a Consiliului Local aferentă lunii iulie, cetăţenilor fiindu-le lansată din vreme invitaţia de a participa, în cazul în care vreunul dintre punctele ordinii de zi, prezentate împreună cu convocarea, le suscită interesul. Miercuri, 19 iulie, vor fi dezbătute şi adoptate următoarele chestiuni de interes public: execuţia bugetară la data de 30 iunie 2017; rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe trimestrul III; aprobarea datei de 10 septembrie 2017 pentru organizarea Zilei Comunei Bughea de Jos; încheierea unui contract de asistenţă juridică şi desemnarea unui cabinet de avocatură, care să reprezinte interesele comunei Bughea de Jos, în vederea recuperării integrale a prejudiciului stabilit în timpul misiunii de audit financiar de la SC Euro Consult Project SRL Câmpulung şi SC Edilul CGA SA Câmpulung; actualizarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţie „Teren de sport multifuncţional pe domeniul public, situat în incinta Şcolii gimnaziale nr.1 Bughea de Jos”, întocmit de SC Consulting Urban Proiect Grup SRL Piteşti; aprobarea extinderii capacităţii de stocare a apei potabile prin întocmirea proiectului de investiţie „Construcţia unui bazin de 200 mc pentru stocarea apei potabile, în punctul „La Brazi” – Mlăci”; completarea Planului anual al achiziţiilor publice pentru lucrările de investiţii şi bunuri de inventar în anul 2017; o informare privind situaţia încasărilor la finele semestrului I/2017, numărul de roluri fiscale rămase în lista de rămăşiţă la finele semestrului, precum şi măsuri ce se impun pentru viitor (raportor: inspectorul principal Ileana Adi Enache).

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!