11.8 C
Campulung Muscel
27/03/2025

La 21 de ani, a pierit în maşina zdrobită de stâlp

Cumplit accident rutier, joi seara, pe strada Traian din municipiul Câmpulung! Un tânăr de 21 de ani şi-a pierdut viaţa, după ce maşina pe care o conducea s-a izbit violent de un stâlp de electricitate. Conducătorul auto a fost scos din maşina distrusă de echipajul de descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Câmpulung.

Tânărul a murit în drum spre Spitalul Floreasca

Accidentul s-a petrecut în jurul orei 22.45, în imediata apropiere a intersecţiei de la „Matriţe”. Potrivit martorilor, şoferul circula la volanul unui autoturism Citroen C4, dinspre centrul municipiului spre podul Braşov, iar, la un moment dat, a pierdut controlul volanului, cel mai probabil, din cauza vitezei. Autoturismul a părăsit carosabilul, a lovit o maşină parcată, după care a ricoşat într-un stâlp de beton din reţeaua de electricitate. Impactul, deosebit de violent, a transformat autoturismul într-un morman de fiare contorsionate, fiind necesară intervenţia echipajului de descarcerare de la Câmpulung pentru scoaterea din maşină a conducătorului auto. Tânărul a fost transportat apoi cu o ambulanţă la Spitalul Municipal, fiind stabilizat la Unitatea de Primiri Urgenţe, iar de aici, dată fiind gravitatea multiplelor traumatisme suferite, a fost transferat la Spitalul „Floreasca” din Capitală. Dar, din nefericire pentru el, la Schitu Goleşti a încetat din viaţă, echipajul întorcându-se din drum, iar trupul neînsufleţit a fost depus la Morga Câmpulung. Poliţiştii Biroului Rutier au demarat cercetările pentru a stabili cu certitudine circumstanţele producerii accidentului. 

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!