Trei bărbaţi, dintre cei 25 reţinuţi pe 5 octombrie sub acuzaţia de proxenetism, sunt inculpaţi într-un dosar deschis la Judecătoria Câmpulung, după ce şi-au recunoscut faptele. Eduard Mihai Lică, Cezar Marius Nicolae Dragnea şi Ionuţ Cătălin Bejan au fost singurii cărora nu le-a fost ridicat arestul la domiciliu, pe 26 aprilie fiindu-le prelungită măsura până pe 24 iunie. Cum hotărârea nu a fost definitivă, a fost contestată, iar la termenul din 17 mai, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar doar pentru Eduard Mihai Lică.
Rândul celorlalţi doi, ca să le fie ridicat arestul la domiciliu, a venit miercuri, pe 14 iunie, când magistraţii Judecătoriei Câmpulung au dispus judecarea lor în continuare sub control judiciar pentru 60 de zile. În acest timp, lui Ionuţ Cătălin Bejan şi lui Cezar Marius Nicolae Dragnea li s-au impus să respecte mai multe obligaţii: să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi; să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; să se prezinte la Poliţia Câmpulung, conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu depăşească limita judeţului Argeş fără acordul instanţei; să nu se apropie şi să nu comunice cu ceilalţi inculpaţi sau cu martorii din cauză, direct sau indirect, pe nicio cale; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.
În aceeaşi zi, pe 14 iunie 2017, Completul Penal de la Câmpulung, din dosarul celor trei bărbaţi, a disjuns cauza penală privindu-l pe Eduard Mihai Lică, anunţând pronunţarea în noul dosar format pentru vineri, 16 iunie. În noua cauză separată, Eduard Mihai Lică a fost achitat pentru infracţiunea de proxenetism în formă continuată. În acelaşi timp, instanţa a dispus încetarea măsurii controlului judiciar instituită asupra lui pe 17 mai 2017. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Alături de cei trei, mai sunt judecaţi pentru proxenetism, la Judecătoria Câmpulung: Florin Lungu, Georgian Robert Lungeanu, Mihai Claudiu Enache, Claudius Dumitrescu, Nicolae Sorin Oltean Marta, Cosmin Ionuţ Năstăsoiu, Mihai Răzvan Badiu, Ionuţ Adrian Preda, Marian Bogdan Preda şi Dumitru Flavius Mărgescu. În schimb, alţi 12, Petru Raia, Florin Oprea, Constantin Bogdan Stroe, Ionuţ Alexandru Gaşcu, Cristian Preda, Alexandru Florin Costea, Eusebi Samir Lăcătuş, Robert Mădălin Costea, Valentin Rădulescu, Viorel Dâmbu, Petre Bogdan Pîrlici şi Bogdan Andrei Bădulici sunt acuzaţi de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi spălare de bani, ambele în formă continuată. „E.M.”