Un alt reprezentant al Instituţiei Financiar Nebancare Provident a fost condamnat. Gheorghe Voicescu a ajuns în faţa instanţei pe baza rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, fiind judecat pentru delapidare. Completului penal nu i-au trebuit decât două termene ca să dea verdictul în acest caz. Şi, pe 31 mai 2017, Gheorghe Voicescu a fost condamnat la un an şi patru luni de închisoare, cu suspendarea pedepsei pe un termen de încercare de doi ani. Pe durata termenului de încercare, bărbatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: se va prezenta la Serviciul de Probaţiune la datele fixate de acesta; va primi vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; va anunţa în prealabil schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; va comunica schimbarea locului de muncă şi informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
Instanţa a mai hotărât ca, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul să presteze 70 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Coşeşti.
Pe durata celor doi ani, de la rămânerea definitivă a sentinţei, lui Voicescu îi sunt interzise drepturile de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice; de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; de a ocupa o funcţie, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii. Pretenţiile părţii civile din proces, SC Provident Financial România SA, au fost admise de completul de judecată, care a dispus ca inculpatul să-i plătească suma de 28.907,156 lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând prejudiciul rămas nerecuperat. Gheorghe Voicescu a mai fost pus să suporte şi cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 800 de lei. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată în 10 zile de la comunicare.