13/01/2026

Pe când scotocea prin lucrurile unui vecin, Hoţul prins în cursa de şoareci

Nici prin minte nu i-ar fi trecut unui pensionar de 72 de ani, din comuna Vultureşti, cât de utilă îi va fi o banală cursă de şoareci pusă în casă! Nu doar că l-a scăpat de rozătoare, dar cursa cu pricina a prins şi un hoţ! Ghinionistul pornit la furat a avut „norocul” de a-şi prinde piciorul în capcana pentru rozătoare şi apoi să ajungă în arest.

Gheorghe Ciobanu, de 39 de ani, din comuna Vultureşti, a intrat, în noaptea de 13 spre 14 aprilie, în casa unui localnic, un pensionar în vârstă de 72 de ani. A spart un geam de la prispa casei şi a pătruns în locuinţă, cu gândul de a fura. Deşi era întuneric, hoţul a bâjbâit şi a ajuns în camera în care proprietarul dormea liniştit, fără să ştie că l-au călcat hoţii. A găsit pe un scaun o servietă. Crezând că are bani în ea, a luat-o şi s-a dus într-o cameră alăturată, ca să poată scotoci în voie, fără să rişte să-l trezească pe proprietar. Nu a găsit nimic de furat şi tocmai să pregătea să iasă. Fiind întuneric, a călcat într-o cursă de şoareci pusă de proprietar împotriva rozătoarelor. În acel moment, s-a speriat şi a strigat. Ţipătul şi zgomotul făcut de cursă l-au trezit pe stăpânul casei. Omul nu a apucat să-l vadă pe musafirul nepoftit decât de la spate, fugind. A sesizat Poliţia, şi oamenii legii au ridicat probe de pe servietă, de pe geamul spart şi de prin locurile pe unde umblase hoţul. În baza acestor probe, au descoperit că musafirul nepoftit este Gheorghe Ciobanu. În anul 2014, acesta era suspectat că a spart un magazin din aceeaşi localitate, însă, în timpul cercetărilor, patronii unităţii şi-au retras plângerea. Marţi, pe 23 mai, individul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, fiind dus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş. El este suspectat că ar fi comis şi alte fapte similare, rămase în evidenţa poliţiştilor cu autori necunoscuţi. Tocmai de aceea, cercetările au fost extinse în ce-l priveşte pe Ciobanu. Miercuri, 24 mai, bărbatul a fost adus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunerea de a se lua măsurile legale. Ţinând cont că n-a apucat să fure nimic, procurorul a dispus plasarea bărbatului sub control judiciar pentru 60 de zile. La expirarea ordonanţei acesta a plecat acasă, dar cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţional. „E.M.”

 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!