În Consiliul Local a existat o propunere de cumpărare a 15 locuinţe de pe piaţa liberă, pentru rezolvarea cazurilor urgente, care nu mai pot aştepta până se ridică cele două blocuri .Până una-alta, aleşii au împrospătat regulile în materia repartizării de locuinţe
Pentru prima oară după foarte mulţi ani, un primar a vorbit despre construcţia de locuinţe la Câmpulung. Un bloc sau chiar două are în plan primarul Liviu Ţâroiu, cu precizarea că planurile nu sunt pentru 2017 şi, dacă nu găseşte surse de finanţare, nici pentru acest mandat. Totuşi, ca să fie pregătit în caz că se iveşte o oportunitate de accesare de fonduri, în bugetul local aferent acestui an s-au prevăzut 40.000 de lei, pentru a întocmi proiectul construcţiei a 100 de locuinţe. Execuţia lor… altă dată, cu condiţia ca banii să vină din altă parte, veniturile comunităţii fiind destinate cu prioritate dezvoltării de care municipiul a fost văduvit mai bine de un deceniu. Chestiunea procurării de locuinţe a fost dezbătută atât la nivelul comisiilor reunite ale Consiliului Local – cea mai recentă ocazie de lucru împreună a constituit-o discuţia prealabilă aprobării bugetului -, cât şi în plenul Legislativului, de mai multe ori, fără a se face mare lucru în această privinţă.
La Comisia Socială e… jale, cazurile perindate, este adevărat, nu la fiecare şedinţă, îngrozindu-i pe membri prin dramatismul situaţiilor relatate de persoanele care li se adresează. Din acest motiv, a şi existat propunerea prevederii în bugetul pe 2017 a unei sume pentru cumpărarea unui lot de apartamente – apreciat la 15, care ar rezolva cazurile urgente -, în sprijinul cetăţenilor care n-au unde să stea. Propunerea nu i-a vizat pe cei cărora nu le convine unde stau şi vor să-şi schimbe domiciliul cu ajutorul Primăriei, ci pe familiile care chiar n-au unde să locuiască, dar ar avea cu ce să susţină plata unei chirii, existând cel puţin un salariat în „casă”. „Casă” însemnând în majoritatea situaţiilor ajunse la urechile Comisiei Sociale un apartament de două camere, în care familia cu doi, trei sau patru copii locuieşte împreună cu părinţii, „claie peste grămadă”. Aşadar, două familii înghesuite în două camere, în timp ce chiriaşi ai Primăriei se lăfăiesc în apartamente spaţioase, în care stau una sau două persoane. Au fost voci în Consiliul Local Câmpulung, potrivit cărora cumpărarea unor apartamente, care să ajungă la oameni care muncesc, nu la pomanagii care nu „produc” decât necazuri Primăriei, reprezintă o măsură incomparabil mai eficientă decât construcţia unui bloc, pentru care nu sunt nici bani, nici timp, la ce presiune există pe cei responsabili să rezolve problemele sociale ale municipiului. În opinia primarului Liviu Ţâroiu, o posibilă sursă de finanţare – deşi este sceptic că se va şi întâmpla – o constituie rectificarea bugetară de la jumătatea anului. Dar, după cum am precizat, este greu de crezut că banii ţintiţi pentru dezvoltarea Câmpulungului vor fi folosiţi în scopul achiziţionării de imobile pentru nevoiaşi.
După părerea grupului PNL, deficitul de locuinţe sociale poate fi atenuat, chiar rezolvat într-un procent care să se simtă, dacă procedura derulată în instanţă este dusă până în punctul terminal. Adică încheiată cu evacuarea rău-platnicului cu debite, de obicei, în două locuri care interesează administraţia publică locală: Primărie şi Edilul. „Aş vrea să existe o cooperare între societatea Edilul şi Primărie. Lăsându-i pe cei cu datorii la chirie, care, pe cale legală, pot fi evacuaţi şi, atunci, am avea o grămadă de locuinţe, sunt foarte mulţi datornici la Edilul. Dacă se face o acţiune comună şi merg pe evacuare – pentru că şi societatea Edilul este tot a Consiliului Local – se pot găsi multe locuinţe de dat unor oameni cu bun simţ, care îşi doresc casă şi sunt buni platnici.”, a susţinut consilierul Ionel State.
Până vor face rost de spaţii, fie prin evacuare, fie prin construcţie, dar asta într-un viitor îndepărtat, consilierii au împrospătat Regulamentul privind repartizarea, în vederea închirierii, a locuinţelor din fondul locativ de stat şi a locuinţelor aparţinând Municipiului Câmpulung. Excepţie fac ANL-urile, care au regulament de acordare separat. Potrivit hotărârii aprobate recent de Consiliul Local, categoriile de persoane îndreptăţite să primească cu prioritate o locuinţă sunt următoarele: 8tineri căsătoriţi, care au fiecare vârsta de până la 35 de ani; 8familii monoparentale; 8tineri proveniţi din instituţiile de ocrotire socială care au împlinit vârsta de 18 ani; 8invalizi de gradele I şi II, persoane cu handicap; 8pensionari; 8persoane evacuate din locuinţele retrocedate foştilor proprietari; 8veterani şi văduve de război; 8persoanele oprimate de regimul comunist; 8alte persoane sau familii, pe care le stabileşte Comisia de repartizare a locuinţelor, cu o contribuţie însemnată la promovarea Municipiului Câmpulung, prin cultură, sport, cercetare, etc. Nu pot beneficia de locuinţe persoanele sau familiile care se găsesc într-una dintre următoarele situaţii: 8nu au domiciliul în municipiul Câmpulung; 8deţin în proprietate sau coproprietate o locuinţă, inclusiv casă de vacanţă (50%); 8au înstrăinat o locuinţă, casă de vacantă, după 1 ianuarie 1990; 8au beneficiat şi/sau beneficiază de sprijinul statului în credite şi execuţie pentru realizarea unei locuinţe; 8deţin, în calitate de chiriaş, o altă locuinţă din fondul locativ al Municipiului Câmpulung; 8au subînchiriat locuinţa fără acordul proprietarului; 8au fost evacuaţi sau contractul de închiriere încheiat cu municipiul Câmpulung a fost reziliat pentru neplată sau părăsire de locuinţă. Neeligibilitatea pentru atribuirea unei locuinţe există şi în cazul în care soţii/soţiile sau copiii care locuiesc şi gospodăresc împreună cu solicitantul se află într-una dintre situaţiile menţionate.
La determinarea venitului net lunar pe membru de familie se au în vedere: 8veniturile de natură salarială; 8ajutorul social; 8ajutorul de şomaj; 8alocaţia de stat pentru copii; 8indemnizaţia pentru îngrijirea copilului (până la 2 ani); 8pensiile pentru limită de vârstă, boală, invaliditate, de urmaş, etc.; 8alte venituri realizate, rezultate din declaraţia notarială; 8alte venituri obţinute în condiţiile legii. La stabilirea ordinii de ierarhizare a cererilor solicitanţilor de locuinţe se vor avea în vedere: 8condiţiile de locuit ale solicitanţilor; 8numărul copiilor şi al celorlalte persoane care gospodăresc împreună cu solicitantul; 8starea sănătăţii solicitantului sau a unor membri ai familiei acestuia; 8venitul net lunar pe membru de familie; 8vechimea cererii; 8vârsta solicitanţilor; 8domiciliul şi locul de muncă; 8nivelul studiilor; 8criterii speciale. Toate aceste criterii sunt notate cu punctaje care îl ajută pe solicitant în demersul său.
SITUAŢIA LOCATIVĂ ACTUALĂ
8Chiriaş în spaţiu din fond locativ privat: 10 puncte;
8Tolerat în spaţiu: 7 puncte;
8Suprafaţa locuibilă deţinută (cu chirie, tolerat în spaţiu): mp/locatar
-mai mare de 15 mp şi până la 18 mp inclusiv: 8 puncte;
-mai mare de 12 mp şi până la 15 mp inclusiv: 12 puncte;
-mai mare de 8 mp şi până la 12 mp inclusiv: 16 puncte;
-mai mică de 8 mp: 20 puncte.
STAREA CIVILĂ ACTUALĂ
8Starea civilă
-căsătorit: 6 puncte;
-necăsătorit: 4 puncte;
8Număr de persoane în/la întreţinere
-un copil: 2 puncte;
-doi copii: 4 puncte;
-trei copii: 5 puncte;
-patru copii: 6 puncte;
-mai mult de patru copii: +1/copil;
-alte persoane, indiferent de numărul acestora: 2 puncte.
VENITUL/membru
80 > 125 lei: 10 puncte;
8126 > 250 lei: 9 puncte;
8251 > 400 lei: 8 puncte;
8401 > 550 lei: 7 puncte;
8551 > 700 lei: 6 puncte;
STAREA SOCIALĂ
8Provin din instituţiile de ocrotire socială: 10 puncte;
8Sunt persoane invalide (gradul I sau II cu dizabilităţi), au boli cronice şi transmisibile – TBC, SIDA, etc., sau au în întreţinere persoane cu dizabilităţi: 10 puncte;
8Sunt veterani sau văduve de război: 10 puncte;
8Sunt urmaşi ai eroilor sau luptătorilor din Revoluţia de la 1989: 10 puncte;
8Sunt persoane persecutate politic, deportate, prizonieri, cu începere de la 1 martie 1945: 10 puncte;
8Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în instituţii de interes public general (sănătate, învăţământ, justiţie, armată, cercetare, administraţie): 10 puncte;
8Chiriaşii cărora li s-a pus în vedere, prin hotărâre judecătorească, să evacueze locuinţa, ca urmare a redobândirii dreptului de proprietate al foştilor proprietari: 10 puncte;
8Solicitanţii care provin din rândul persoanelor repatriate: 10 puncte;
8Persoanele care dovedesc că sunt marginalizate social în condiţiile Legii 416/2001 şi HG 1149/2002: 10 puncte;
VECHIMEA CERERII SOLICITANTULUI
8până la un an: 1 punct;
8între un an şi doi ani: 2 puncte;
8între doi şi trei ani: 3 puncte;
8între trei şi patru ani: 4 puncte;
8pentru fiecare an peste patru ani: +1/an;
NIVELUL DE STUDII ŞI / SAU PREGĂTIRE PROFESIONALĂ
8cu şcoală generală şi/sau cu calificare la locul de muncă: 5 puncte;
8cu studii medii şi/sau cu calificare la locul de muncă: 7 puncte;
8cu studii superioare: 10 puncte;
DOMICILIUL ACTUAL
8în municipiul Câmpulung
-perioadă cuprinsă între 1 şi 2 ani: 2 puncte;
-perioadă mai mare de 2 ani: 5 puncte;
LOCUL DE MUNCĂ
8cu loc de muncă în municipiul Câmpulung: 5 puncte;
8cu loc de muncă în altă localitate: 2 puncte.
Criteriile de ierarhizare au în vedere titularul dosarului şi, implicit, rezolvarea situaţiei locative a acestuia. În consecinţă, se punctează numai titularul dosarului, cu excepţia punctajului obţinut din venituri, când se au în vedere veniturile tuturor persoanelor din familie. „E.M.”