Nicolae Ghinea nu mai are motiv să se plângă de „sufocarea” Secretariatului cu sarcini suplimentare, puţinii componenţi preluând şi munca secretarului Consiliului Local, care a lipsit o jumătate de an din grila de salariaţi ai Primăriei. Reamintim, dacă mai este cazul, că Dragoş Nicolae, consilier juridic aflat la dispoziţia Legislativului municipal, a fructificat oportunitatea ivită prin scoaterea la concurs a postului de şef al Poliţiei Locale, vacant dintotdeauna. Aproape de la înfiinţarea serviciului, care a avut un conducător cu puteri depline pentru foartă scurtă vreme, în persoana poliţistului pensionar Ion Şerb. Când statul i-a pus pe bugetarii care au părăsit, prin pensionare, domeniul de activitate servit, dar au continuat să lucreze într-un alt loc de muncă, tot în sistemul public, să aleagă între pensie şi salariu, Poliţia Comunitară a rămas fără lider. Din decembrie 2009 şi până vara trecută, din dispoziţie a primarului, prerogativele funcţiei au fost exercitate de Auraş Ghiţă. În august 2016, funcţia a fost ocupată oficial de juristul Consiliului Local, Dragoş Nicolae, care încasa, aşa cum era văitat deseori, în public, printre cele mai mici salarii din Primărie.
Nu i s-a găsit un înlocuitor din prima, întrucât prima încercare de ocupare a postului de secretar al Consiliului Local s-a soldat cu un eşec. În octombrie, s-au arătat interesate să se angajeze la Primărie două doamne, care şi-au depus dosarele de participare la concurs: Daniela Gabriela Mihai şi Greti Constantin Bîrloiu. Prima a trecut de preselecţie şi s-a prezentat la proba scrisă, la care a fost declarată respinsă, verdict menţinut şi după soluţionarea contestaţiei.
A doua oară a fost cu noroc. Mai cu seamă că a fost eliminată condiţia de vechime de cinci ani în favoarea uneia menită să aducă cât mai mulţi participanţi la concurs. Deşi era suficient să fi profesat în domeniu un singur an, uşile Primăriei n-au fost doborâte de cohortele de aspiranţi la un post remunerat slăbuţ, dar călduţ, în administraţia publică locală, de unde nu te dă nimeni la o parte. Până la data limită de depunere a dosarelor, formalitatea a fost îndeplinită de o singură persoană, Irina Vrînceanu, care a trecut etapele de selecţie (30 decembrie 2016 – 4 ianuarie 2017), examen scris (9 ianuarie 2017) şi interviu (13 ianuarie 2017).
Două săptămâni a avut la dispoziţie angajata proaspăt recrutată să-i înveţe pe cei 19 consilieri locali, ca să le poată consemna luările de cuvânt în Consiliul Local. La prima şedinţă ordinară din 2017 a Legislativului municipal, Irina Vrînceanu a întregit lotul de funcţionari prezenţi la dezbaterile în plen, pentru explicaţiile solicitate de aleşi. La prima participare publică a noii colege, s-ar fi cuvenit, din politeţe, ca Irina Vrînceanu să fie prezentată cum se cuvine, eventual, felicitată pentru performanţă, cu urările de succes în activitate de rigoare. Nu s-a întâmplat acest lucru, aşa că nu ne-a rămas decât să ghicim că „străina” este, de fapt, noul secretar al Consiliului Local, care a intrat în atribuţii.
Născută pe 13 iunie 1970, Irina Vrînceanu a studiat la Liceul Chimic şi Liceul de Filologie-Istorie Câmpulung. În 2009 a absolvit Facultatea de Drept şi Sociologie Braşov, specializarea Ştiinţe Juridice.
Marinela Mogoşan a renunţat la funcţia de şef al Serviciului de Evidenţă a Persoanei
Altă schimbare importantă despre care conducerea Primăriei nu avea de gând să vorbească dacă n-ar fi fost întrebată public, la şedinţa Consiliului Local, s-a produs la şefia Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanei. Marinela Mogoşan a decis să se retragă din această poziţie solicitantă, la cârma unui serviciu aflat la dispoziţia populaţiei de pe întreg cuprinsul Muscelului, care a funcţionat permanent fără personalul necesar, în ciuda volumului mare de muncă, la eliberarea actelor de identitate, la Stare Civilă, naşteri, căsătorii, decese ş.a.m.d.
La întrunirea aleşilor din 31 ianuarie 2017, întrebat în legătură cu apariţia semnăturii altei colege pe documentele emise de serviciul respectiv, Liviu Ţâroiu a afirmat că Marinela Mogoşan a cerut să fie mutată din postul de şef al S.P.C.L.E.P. Câmpulung. Aşadar, nu mai lucrează la Evidenţa Populaţiei, ci la Serviciul Administrare Venituri Persoane Fizice şi Juridice, în subordinea Lucreţiei Mitoi. Înainte de a prelua conducerea serviciului public, din care acum s-a retras, Marinela Mogoşan a activat în cadrul Compartimentului Buget-Contabilitate, coordonat de directorul economic Gheorghiţa Nestor. În prezent, şef interimar la Evidenţa Persoanei este Olguţa Istodor.