13.5 C
Campulung Muscel
12/10/2024

Boală de parior

Fetele de la pariurile de pe bulevard sunt triste: au pierdut cel mai fidel client, care juca la două-trei aparate o dată, de parcă era o caracatiţă cu tentaculele înşirate în tot localul. Cum a dat norocul peste acest jucător, care a fugit de muncă precum dracul de tămâie, căci a ajuns secundul unui mare fotbalist, acum devenit antrenor. Ajuns la şcoala acestuia, pentru care musceleanul se ocupa cu recrutarea de copii, a trebuit să părăsească târgul plin de pariuri sportive din zece în zece metri. Atât de bolnav era după forţarea şansei, patimă din cauza căreia şi-a pierdut familia, îndepărtată de individul care toca, până la ultimul leu, veniturile familiei, încât nu se ruşina să ceară bani de la aleşi, invocând motive profesionale. Iar el, a doua zi, la prima oră, era vârât în aparate, ştiind că vor veni fonduri de sus. Spre deosebire de el, care nu s-a pricopsit din viciul al cărui sclav a ajuns, dimpotrivă, s-a ruinat, peste un coleg de breaslă 

chiar a dat norocul. Umblă o vorbă cum că, împreună cu fratele lui, a câştigat un miliard la loto şi, ca să sărbătorească victoria, a dat o petrecere de pomină la clubul sportiv, cu mâncare şi băutură pe săturate. Tot din categoria jucătorilor, ginerele unui afacerist falit abia dacă vede lumina soarelui din hrubele în care pierde nu se ştie ai cui bani. Exclus pe ai nevestei, ca fotbalistul, întrucât doamna i-a pus condiţie clară, văzându-l nevindecabil: îl lasă să iasă seara, cu amicii, la jocuri, dar, în fiecare dimineaţă, să găsească pe noptieră, nu contează dacă pierde sau câştigă, 100 de lei. Şi o ultimă întâmplare: doi nuntaşi, care se plictiseau de moarte la nunta la care participau, au fugit de la petrecere la pariuri, undeva în zona Statuii. El, la un aparat, ea, la un aparat, când deodată se aude strigătul ei de bucurie: 17 milioane (în banii vechi) câştigate rapid, spre necazul celor care aşteptau de-o zi să pună şi ei mâna măcar pe un milion. Fericiţi, s-au întors la nuntă şi au scăpat de obligaţia darului.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!