Pe 12 iunie 2015, Agenţia Naţională de Integritate, prin comunicatul publicat în această zi, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea infracţiunii de conflict de interese al primarului de la Vlădeşti, Cristian Dică Hristu.
În cazul lui Cristian Dică Hristu, primar al comunei Vlădeşti şi viceprimar în mandatul 2008-2012, ANI a constatat că există conflictul de interese de natură administrativă, după ce, în perioada când a fost consilier local, a participat la deliberări şi a votat pentru aprobarea hotărârii Consiliului Local al Comunei Vlădeşti, prin care acesta a încheiat un contract de furnizare de lemne de foc, în valoare de 20.000 de lei, cu firma Hristo Unico SRL (societate comercială al cărei asociat unic şi administrator era cumnata sa). Agenţia Naţională de Integritate, după evaluarea primarului Dică Hristu, a ajuns la concluzia că acesta a încălcat şi regimul juridic al conflictelor de interese în materie penală. Asta după ce Primăria Vlădeşti a încheiat şi derulat contracte comerciale de executare de lucrări şi de furnizare de produse cu firmele Hristo Unico SRL (al cărei asociat unic şi administrator era cumnata sa) şi Decor Com Design SRL (la care asociatul unic şi administratorul era soţia sa), iar Cristian Dică Hristu a participat la aprobarea hotărârilor de Consiliu, votând favorabil aprobării acestora.
În concluzie, conform comunicatului ANI, Cristian Dică Hristu a obţinut venituri în afara funcţiei de bază de la Hristo Unico SRL anterior deţinerii funcţiilor publice, precum şi în perioada cât a fost consilier local. Anul trecut, Cristian Dică ne-a declarat, în urma acuzaţiilor aduse de către ANI, faptul că, într-adevăr, a participat la şedinţă, dar nu a votat şi nu a ştiut că prezenţa lui nu trebuia simţită în acel moment.
Decizia ANI a fost contestată de edil la Curtea de Apel Piteşti, care, după două amânări, pe 25 noiembrie 2015, a „respins cererea de suspendare şi cererea de chemare în judecată în ceea ce priveşte anularea raportului de evaluare în privinţa conflictului de interese de natură administrativă.” Primarul a atacat decizia la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe 13 ianuarie, 15 ianuarie şi 18 ianuarie 2016, până în prezent nefiind fixat niciun termen de judecată.
La 26 aprilie 2016, la Judecătoria Câmpulung a fost înregistrat un dosar având ca obiect conflictul de interese, inculpat fiind Cristian Dică Hristu şi parte civilă, Primăria Comunei Vlădeşti. Până va fi afişat primul termen al procesului, în camera preliminară, pe 3 noiembrie 2016, judecătorul a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, din data de 18 aprilie 2016, emis în dosarul nr. 450/P/2015, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală a lui Cristian Dică Hristu. În acest fel, s-a început judecarea lui Dică Hristu pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese.