4.6 C
Campulung Muscel
07/12/2022

Peştii şi neamurile lor îşi cer averile înapoi

Pentru că vor eliberarea din arest şi bunurile sechestrate înapoi,

Marţi, proxeneţii şi neamurile la Judecătorie

Marţi, 22 noiembrie, zi de “foc” pentru judecătorii de la Câmpulung, după ce tinerii, reţinuţi la începutul lunii octombrie, sub acuzaţia de proxenetism, s-au pus pe întocmit dosare de contestaţii. Mulţi au cerut înlocuirea arestului preventiv, fie cu cel la domiciliu sau controlul judiciar, plus că vor, atât ei, cât şi membrii familiilor, ridicarea sechestrelor puse pe bunurile reţinute prin ordonanţă, după percheziţiile din 5 octombrie 2016.

10 proxeneţi vor, din nou, să iasă din arest

Pe lângă fraţii Costea, Alexandru Florin şi Robert Mădălin, şi Valentin Rădulescu şi alţi proxeneţi vor înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu sau controlul judiciar. Cei trei au făcut cererile acum o săptămână, pe 11 noiembrie. I-au urmat Florin Oprea, pe 14 noiembrie, Ionuţ Alexandru Gaşcu, pe 15 noiembrie, şi Mihail Claudiu Enache şi Cosmin Ionuţ Năstăsoiu, pe 16 noiembrie. 

În schimb, Bogdan Andrei Bădulici, Dumitru Flavius Mărgescu şi Florin Lungu au solicitat, prin dosarele depuse pe 15 noiembrie, înlocuirea arestului preventiv cu cel la domiciliu. 

În cazul tuturor, termenul de judecată al cererilor va fi marţi, 22 noiembrie 2016, după ora 12.00, bărbaţii fiind aduşi din Centrele de Reţinere şi Arestare Preventivă ale diferitelor Secţii ale Poliţiei Bucureşti.

Proxeneţii şi neamurile îşi vor bunurile sechestrate înapoi

Indivizii reţinuţi în urma percheziţiilor de amploare din 5 octombrie, care nu au lucrat o zi în viaţa lor, conform rechizitoriului întocmit de poliţişti şi procurori, au cheltuit peste 3 milioane de euro, bani produşi de fetiţele plasate la produs în străinătate. La câteva zile de la acţiune, poliţiştii au pus sechestru pe bunurile proxeneţilor cercetaţi pentru că au traficat 80 de victime, în majoritate minore, în ţări din Europa de Vest. Sechestrul asigurator a fost pus asupra a 11 vile cu o valoare de tranzacţionare de peste 2 milioane de euro; 26 de maşini de lux şi o motocicletă Harley Davidson, valoarea acestora fiind de aproximativ 653.000 euro; suma de 82.000 euro; suma de 32.000 lei; cantitatea de 500 grame bijuterii, deţinute de către inculpaţi. 

Tot la Judecătoria Câmpulung au fost înregistrate dosare cu diferite obiecte, contestarea măsurilor asiguratorii şi restituirea bunuri confiscate de Poliţie, cei care le-au solicitat fiind chiar inculpaţii sau diferite neamuri, mulţi având reprezentare avocăţească. Primul snop de contestaţii a fost înregistrat pe 10 octombrie, cei care au avut obiecţii fiind: Ionela Loredana Marta, Mihaela Oltean Marta (pentru două autoturisme: un BMW X6, cu număr de înmatriculare AG-74-SOR şi un Volkswagen Passat, cu numărul de înmatriculare AG-01-MHA) şi Constantin Stroe. Pe 12 octombrie, a fost înregistrată cererea de ridicare a sechestrului asigurator venită din partea Geaninei Nicoleta Rădulescu, iar pe 15 noiembrie, a contestat măsurile asiguratorii Marian Bogdan Preda şi Ionuţ Adrian Preda şi, pe 16 noiembrie, Eusebi Samir Lăcătuş (împreună cu Sorin Lăcătuş). Au cerut restituirea de bunuri, Iulian Raia şi Carmen Cosmina Lefter, ambele căi de atac fiind datate pe 15 noiembrie.

Cererile contestatarilor, care vor bunurile sechestrate înapoi, vor fi analizate în cadrul şedinţei Completului Penal, de marţi, 22 noiembrie 2016, a Judecătoriei Câmpulung, începând cu ora 13.00.

Un alt contestatar al măsurilor asiguratorii a fost Viorel Dâmbu, la care, după trei amânări, instanţa s-a pronunţat luni, pe 14 noiembrie, respingându-i cererea, ca neîntemeiată, plus că a fost pus să plătească 200 de lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului. Pe 12 decembrie, vor fi pe masa judecătorilor de la Completul de Drepturi şi Libertăţi al Judecătoriei Câmpulung dosarele depuse de Carmen Cosmina Lefter şi Ana Maria Panţuroiu Anghel (depus pe 24 octombrie), al lui Florin Oprea şi al firmei Universal OFS 2006 SRL (depuse pe 2 noiembrie, care vor ridicarea sechestrului asigurator pentru un autoturism marca BMW X6). “E.M.”

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!