9 C
Campulung Muscel
24/01/2025

Fraţii proxeneţi Costea cer alt judecător

Doi dintre inculpaţii din dosarul proxeneţilor au cerut recuzarea judecătorului de la Tribunalul Argeş

Joia trecută, pe 10 noiembrie, la Tribunalul Argeş s-au judecat contestaţiile la prelungirea arestului preventiv ale celor 25 de proxeneţi din Câmpulung. Din 1 noiembrie, de când s-a pronunţat Judecătoria Câmpulung, bărbaţii au avut la dispoziţie 48 de ore de la comunicarea hotărârii să facă contestaţie şi aşa au şi decurs lucrurile. 

Pe 2 noiembrie, au fost înregistrate recursurile lui: Claudius Dumitrescu, Eduard Mihai Lică, Ionuţ Adrian Preda, Georgian Robert Lungeanu, Dumitru Flavius Mărgescu, Cristian Preda, Bogdan Constantin Stroe, Robert Mădălin Costea, Alexandru Florin Costea, Nicolae Sorin Oltean Marta, Ionuţ Alexandru Gaşcu, iar Florin Lungu a avut o revizuire a contestaţiei. Următoarea zi, pe 3 noiembrie, au ajuns la Tribunalul Argeş, contestaţiile lui: Viorel Dâmbu, Florin Oprea, Cosmin Ionuţ Năstăsoiu, Mihail Claudiu Enache, Eduard Mihai Lică, Mihai Răzvan Badiu şi Petre Bogdan Pîrlici. Următoarele nemulţumiri au fost datate pe 4 noiembrie, venind din partea lui: Marian Bogdan Preda, Ionuţ Cătălin Bejan, Cezar Marius Nicolae Dragnea şi Petru Raia, iar pe 8 noiembrie: Eusebi Samir Lăcătuş, Valentin Rădulescu, Dumitru Flavius Mărgescu şi Bogdan Andrei Bădulici, o revizuire a contestaţiei. 

Completul penal al Tribunalului Argeş s-a pronunţat definitiv în acest dosar, dând două hotărâri. Prin prima, le-a respins contestaţiile celor 25 de inculpaţi, care au vrut să se desfiinţeze hotărârea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Câmpulung, care a decis, pe 1 noiembrie 2016, prelungirea perioadei de arest preventiv cu încă 30 de zile, adică din 5 noiembrie până pe 4 decembrie 2016, inclusiv. Cei 25 au fost obligaţi să plătească câte 50 de lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

A doua decizie a fost tot o respingere a unei cereri, care a venit din partea lui Alexandru Florin Costea şi Robert Mădălin Costea. Cei doi fraţi au cerut recuzarea judecătorului Gheorghe Neacşu, dar solicitarea lor a fost considerată nefondată, fiind puşi să plătească cheltuieli judiciare, câte 50 de lei de fiecare.

Şi, ca să mai pună oamenii legii pe drumuri, iar ei să mai respire aer de Câmpulung, trei proxeneţi au cerut, din nou, vineri, 11 noiembrie, la Judecătoria Câmpulung, cercetarea sub control judiciar sau arest la domiciliu, în locul arestului preventiv, care, se pare, nu le pică bine la stomac unora dintre inculpaţi. Valentin Rădulescu vrea înlocuirea arestului preventiv cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu, iar fraţii Costea, Alexandru Florin şi Robert Mădălin, sunt pretenţioşi, doar arest la domiciliu, care i-ar avantaja, considerându-se zile de arest, care se scad la o eventuală condamnare. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!