Lipsa unui specialist în Chirurgie Plastică a constituit subiectul unei intervenţii în plenul Consiliului Local a alesului liberal Lucian Ionescu, fost component, până în primăvara acestui an, al Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal. Absenţa acestui medic după pensionarea precedată de un concediu cu iz de demisie a lui Nicolae Benga, pe fondul unor nemulţumiri mai vechi, a fost reclamată de mai mulţi cetăţeni, care au avut probleme de sănătate, neavând cui să se adreseze. „Am mai discutat această problemă şi nu ştiu ce s-a mai întâmplat între timp. Ultima dată când am discutat despre Secţia de Chirurgie Plastică de la Spital, domnul doctor Nicolae Benga era în concediu, pentru că avea anumite nemulţumiri privind colaborarea cu conducerea Spitalului. Ulterior, domnul Benga s-a pensionat. Am dori să ştim motivele pentru care a plecat şi ce se întâmplă cu Secţia de Chirurgie Plastică.”, a precizat consilierul local PNL, lămurit pe jumătate. Adică postul vacantat prin plecarea din Spitalul Câmpulung a doctorului Benga este scos la concurs. Potrivit anunţului făcut de Sergiu Cicu, desemnat în C.A. la unitatea de sănătate publică, o doctoriţă de la Craiova a solicitat să se înscrie la concurs. Deci postul se va ocupa, îi linişteşte Cicu pe pacienţii musceleni.
Articolul precedent