Încolţiţi din toate părţile de oamenii legii, hoţii de lemne din cătunele de rudari din zona Muscel recurg la tot felul de tertipuri pentru a scăpa de poliţişti şi pădurari. Cum cele mai mari bătăi de cap le au în timpul transportului materialului lemnos către beneficiari, foarte mulţi ţigani, dintre cei mai amărâţi – cei avuţi fură cu camioanele – au renunţat la tradiţionalele căruţe, greoaie şi uşor de depistat în trafic, şi au băgat la înaintare autoturismele din bătătură, sperând că astfel vor fenta „organul”.
Aşa a gândit, zilele trecute, şi un tânăr din Bughea de Sus, care a plecat la furat de lemne cu… BMW-ul. N-a ajuns cu prada decât până la Câmpulung, unde, în ciuda măsurilor de precauţie pe care şi le-a luat, a fost tras pe dreapta de poliţişti, care au mirosit că ceva nu e în regulă cu maşina care „gemea” sub greutatea lemnelor. Nu mică le-a fost mirarea oamenilor legii când au descoperit că BMW-ul cu pricina era „burduşit” cu lemne, retezate pe măsură, pentru a încăpea în portbagaj şi pe bancheta din spate. Luat la întrebări, tânărul rudar din Bughiţa a recunoscut că se afla la a cincea cursă, ultima din ziua respectivă, care s-a dovedit a fi una cu ghinion. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional de poliţişti, iar maşina cu care transporta lemnele a fost confiscată, în vederea continuării cercetărilor, ajungând toate în curtea Ocolului Silvic Câmpulung. Adrian Tănase