Marţi şi 13, zi cu ghinion pentru şoferul unui microbuz de transport persoane pe ruta Câmpulung-Piteşti, care a ieşit cu maşina de pe şosea. Cel mai probabil, conducătorul autobuzului nu a păstrat distanţa corespunzătoare faţă de maşina din faţa sa, care a virat la stânga, şi, astfel, s-a răsturnat în afara părţii carosabile. Din fericire, accidentul nu s-a soldat cu victime, maşina fiind scoasă din şanţul de pe DN 73 de către un utilaj al Primăriei Mihăeşti. Traficul s-a desfăşurat cu dificultate în zonă mai multe zeci de minute. Poliţiştii l-au amendat pe şoferul microbuzului cu 500 de lei (contravaloarea a patru puncte de amendă).
Articolul precedent
Articolul următor