16/03/2025

Cei 12 kilometri din DN 73 aflaţi pe teritoriul Câmpulungului, predaţi Ministerului Transporturilor şi Companiei de Drumuri, pentru asfaltare

Cei 12 kilometri din Drumul Naţional 73, aflaţi pe teritoriul Câmpulungului, să fie predaţi Ministerului Transporturilor şi Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale! Este singura posibilitate de modernizare a acestei importante artere care străbate municipiul şi pe care primarul Liviu Ţâroiu a discutat-o la sfârşitul lunii iulie, cu oficialul din minister. Reamintim că, pe 28 iulie 2016, Marcel Boloş, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a condus o echipă formată din directori de la CNADNR, într-o vizită oficială în judeţul Argeş. Astfel, s-a dat curs invitaţiei lansate de Dan Manu, preşedintele CJ Argeş, Cătălin Rădulescu, deputat PSD Argeş şi vicepreşedinte al Comisiei de Transport şi Infrastructură a Camerei Deputaţilor, şi Constantin Stroe, preşedintele Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România, de a sosi în judeţ şi a inspecta drumurile cu probleme. Prima discuţie s-a purtat cu preşedintele Dan Manu şi vicepreşedintele Ion Mânzână, după care vizita a continuat în teren, pentru a se constata starea unor drumuri naţionale şi poduri din judeţ. Erau programate a fi inspectate DN 7C – Transfăgărăşan, DN 73C Câmpulung – Curtea de Argeş, DN 65A Costeşti – Roşiori de Vede şi DN 67B Piteşti – Drăgăşani, DN 73 Piteşti – Câmpulung, podul de la Poiana Lacului, dar şi drumul naţional care traverseaza oraşul Mioveni, drum pe care Primăria intenţionează să îl preia în administrare. 

În după amiaza zilei, la Câmpulung s-a desfăşurat şedinţa ordinară a Consiliului Local pe luna iulie, prima ordinară din acest mandat, la finalul căreia primarul Liviu Ţâroiu a realizat o scurtă informare despre cele discutate, evident, subiectul care îi interesează pe musceleni: DN 73 Piteşti – Câmpulung – Braşov şi DN 73C Câmpulung – Curtea de Argeş. „Au fost la Piteşti, i-am adus încoace şi le-am arătat care este şi poziţia mea. Atunci când Câmpulungul a devenit municipiu (n.r. în toamna lui 1994), partea din DN 73 aflată pe teritoriul localităţii a preluat-o municipiul, căci aşa era legislaţia la momentul respectiv. Din păcate, DN 73 nu este pe variantă, este pe centru. Am avut o discuţie şi dânsul (n.r. secretarul de stat) mi-a propus să înaintez o situaţie către Ministerul Transporturilor şi CNADNR, prin care să le propunem să preia porţiunea de drum de 12 kilometri aflaţi pe teritoriul municipiului Câmpulung, pentru modernizare. Iar, după ce fac modernizarea, să ne-o restituie modernizată, ca noi să ne ocupăm de întreţinerea ei. Plus transferul ei pe centură. O să fac o intervenţie la minister şi o să am discuţii cu cei de la Compania de Drumuri. Va trebui să dăm o hotărâre de Consiliu, ca să cedăm porţiunea din DN 73 din Câmpulung pentru modernizare CNADNR-ului şi Ministerului Transporturilor.”, a anunţat primarul. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!