11.9 C
Campulung Muscel
21/05/2024

Cel puţin 4 PRM-işti pe lista pentru Consiliul Judeţean

Preşedintele PRM Argeş, George Bălan, a fost desemnat, sâmbătă, 16 aprilie 2016, în cadrul comitetului de lucru al partidului, constituit la nivel naţional, care se va ocupa de coordonarea campaniei electorale pentru alegerile din 5 iunie. La sfârşitul săptămânii trecute, la sediul central al Partidului „România Mare”, a avut loc şedinţa Biroului Permanent, la care au participat membrii BP PRM, preşedinţii filialelor judeţene şi ale municipiului Bucureşti. Cu acea ocazie s-a stabilit ca vicepreşedintele organizatoric, profesorul Adrian Popescu, să ocupe funcţia de preşedinte interimar al PRM. „Chiar dacă unii şi-ar fi dorit ca Partidul „România Mare” să nu existe, ca să nu participe la alegeri, el va fi prezent la scrutinul din 5 iunie. A fost invalidat Congresul al VI-lea, asta nu înseamnă că scoţi din cursă un partid. Conducerea partidului desemnată în cadrul Congresului al VI-lea nu mai există, dar este valabilă conducerea aleasă în cadrul Congresului al V-lea. Acel linşaj mediatic a avut o parte din rezultatele scontate, dar nu la nivelul la care şi-ar fi dorit. Adică, efectiv, să ieşim din cursă.”, a afirmat luni George Bălan, prorectorul Universităţii Româno-Germane din Sibiu şi consilier local PRM la Câmpulung.   

Pe lângă lista de consilieri locali şi candidatul la funcţia de primar al Câmpulungului, există doritori să acceadă la conducerea administraţiei publice locale din rândul PRM şi în comunele judeţului Argeş şi din Muscel. „Nu la nivelul pe care ni l-am fi dorit, dar asta nu înseamnă că nu mai suntem. Sperăm să obţinem rezultate mulţumitoare.”, a mai precizat Bălan. În total, pentru aproximativ 20 de comune vor fi depuse liste de candidaţi. Fie la primar, fie la Consiliul Local, fie la ambele funcţii. În Muscel, PRM va avea listă la Valea Mare, unde la funcţia de primar candidează Dumitru Dobriţoiu, la Boteni, Dragoslavele, Rucăr, aflându-se sub semnul întrebării Bughea de Jos şi Schitu Goleşti. În ceea ce priveşte lista pentru Consiliul Judeţean, se vor regăsi pe ea George Bălan, Ludovic Călcâi, Aurel Cojanu şi Emil Bebe Lămbescu, plus alţii din teritoriu. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!