8.8 C
Campulung Muscel
12/05/2025

După ce a căzut cu dubiţa de pe un pod, Şoferul de 29 de ani, din Mihăeşti, a murit

Marţi seară, pe 12 aprilie, în comuna Ţiţeşti a avut loc un grav accident de circulaţie. În jurul orei 20.40, Nicolae Tănase, de 29 de ani, din comuna Mihăeşti, a izbit cu autoutilitara Ford pe care o conducea un cap de pod, după care a căzut în gol de la şapte metri, rămânând captiv între fiarele contorsionate. Nefericitul eveniment a avut loc pe DN 73, în comuna musceleană Ţiţeşti. Un cetăţean a văzut accidentul şi a sunat la 112, cerând ajutor pentru tânărul prins în dubiţă. La scurt timp, la faţa locului au ajuns pompierii cu două maşini de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Echipajele de la descarcerare au intervenit pentru degajarea şoferului, care prezenta politraumatism major şi fractură la membrul inferior stâng, aflându-se în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, apoi bărbatul a fost transportat la spital. Din păcate, însă, şoferul nu a mai putut fi salvat. 

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!