Ocupaţi cu impresionantele capturi de pâini, ouă, ciorapi şi budigăi contrafăcuţi, prezentate cu fală presei, ca bilanţ săptămânal, poliţiştii câmpulungeni au lăsat mai la urmă soluţionarea unor dosare neatractive pentru publicul local. Aşa cum sunt cele în care moldoveanul de la ARO, cel dus fără a se mai uita înapoi la miile de deşeuri lăsate gazdelor pe post de piedică în calea uitării. În mai bine de doi ani, subalternii lui Gică Ciolan nu au finalizat cercetările – ne întrebăm dacă le-au început – în niciunul dintre dosarele deschise ca urmare a faptelor incendiare, la propriu şi la figurat, petrecute în bătătura lui Raţiu. La dosarele din 2014, nesoluţionate încă, s-au adăugat unele din 2015, cu acelaşi obiect, care au sporit stiva de maculatură la Investigaţii Criminale. Câte dosare penale sunt în prezent în lucru aflăm dintr-un răspuns al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, transmis ca urmare a unei solicitări a Asociaţiei „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”.
Patronul depozitului de otrăvuri, nevinovat pentru incendiu
Primul dosar la care ne vom referi, nr.943/P/2014, este rezultatul sesizării din oficiu a Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, după producerea incendiului la depozitul de deşeuri periculoase şi nepericuloase din 2 octombrie 2013. Parchetul s-a sesizat în privinţa săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă (faptă prevăzută de art.196 Cod penal), infectarea apei (art.356 Cod penal), traficul de produse sau substanţe toxice (art.359 Cod penal), nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă (art.350 Cod penal), poluarea mediului (faptă prevăzută de art.98 din OUG nr.195/2005) şi distrugere din culpă (art.255 Cod penal).
La capătul cercetărilor, prin Ordonanţa din 11 februarie 2015, s-a dispus o soluţie de clasare în ceea ce priveşte infracţiunile de vătămare corporală din culpă, infectarea apei, traficul de produse sau substanţe toxice, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi poluarea mediului, potrivit dispoziţiilor art.16, litera b, din Codul de procedură penală (acţiunea penală nu se poate pune în mişcare atunci când „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”).
Altfel spus, pentru ce s-a întâmplat în toamna anului 2013, când un depozit ticsit cu mii de tone de otrăvuri, unele cu conţinut de cianuri – ne referim la cantităţi, de asemenea, de ordinul miilor de tone, după cum însăşi Garda de Mediu relatează într-un document depus la Judecătoria Câmpulung – patronul moldovean nu are nicio vină. Din dosarul amintit la început a fost disjunsă infracţiunea de distrugere din culpă săvârşită de către Răzvan Ionuţ Dogioiu, iar cercetările penale au fost continuate numai cu privire la această faptă. Astfel s-a format un nou dosar penal, nr.626/P/2015, despre care am fost informaţi că, în prezent, se află în curs de cercetare la Poliţia Municipiului Câmpulung – Biroul Investigaţii Criminale.
„La data de 2 aprilie 2015, în cauză s-a dispus, în temeiul dispoziţiilor art.309, al.1 din Codul de procedură penală, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de numitul Dogioiu Răzvan Ionuţ, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere din culpă, faptă prevăzută de art.255 Cod penal. Iar, la data de 9 octombrie 2015, instanţa de judecată a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei în ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpatul Dogioiu Răzvan Ionuţ a infracţiunii de distrugere din culpă. În prezent, dosarul se află în calea de atac a apelului la Curtea de Apel Piteşti.”, aflăm din răspunsul prim-procurorului Dragoş Hristache la adresa înaintată instituţiei pe care o conduce de către Asociaţia „Salvaţi Câmpulungul şi Muscelul”.
În dosarul deschis înaintea incendiului, competenţa a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş
Cel de-al doilea dosar, nr.2249/P/2013, a fost deschis înaintea izbucnirii incidentului pe fosta platformă industrială ARO, tot ca urmare a sesizării din oficiu a Parchetului. Dosarul a avut ca obiect săvârşirea de către angajaţii societăţii ieşene Global Eco Center şi funcţionari ai Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu, instituţie care a controlat depozitul moldoveanului, a infracţiunilor de infectare a apei şi trafic de substanţe toxice (fapte prevăzute de art.311 şi 312 din vechiul Cod penal). Prin Ordonanţa Parchetului Câmpulung din 26 noiembrie 2013, competenţa soluţionării cauzei a fost declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş.
Alt dosar din 2014, reunit cu alte două tot din 2014 şi două din 2015, este în lucru
Din 2014 datează şi cel de-al treilea dosar, nr.2196/P, în cadrul căruia reprezentanţii firmei Global Eco Center sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase, precum şi abandonarea deşeurilor periculoase (fapte prevăzute şi pedepsite de art.63, alin.1, lit. b şi c din Legea nr.211/2011). „La data de 3 septembrie 2015, în cauză s-a dispus începerea urmăririi „in rem” (cu privire la faptă) sub aspectul infracţiunilor mai sus menţionate. În prezent, dosarul se află în curs de cercetări la Poliţia Municipiului Câmpulung – Biroul Investigaţii Criminale. De asemenea, vă mai informăm că la dosarul nr.2196/P/2014, au mai fost reunite şi următoarele cauze penale care au acelaşi obiect: dosarul nr.2665/P/2014, dosar nr.320/P/2015, dosar nr.1068/P/2015 şi dosar nr.2087/P/2014.”, precizează răspunsul primit de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung.