3.5 C
Campulung Muscel
23/01/2025

Cinci pescăruşi au dat litoralul pe “Kretzulescu”

De ceva vreme, un grup de cinci pescăruşi şi-au făcut apariţia în târgul de munte, ba mai mult, păsările se hrănesc chiar din lacul aşa numitului Parc „Kretzulescu”. Cel mai probabil, aceştia au prevestit faptul că parteneriatul dintre Primăria Câmpulung şi firma care s-a ocupat de parcuri, Grup Corint, nu va fi de bun augur. Aşa că, acum câţiva ani, chiar în perioada lucrărilor, doi pescăruşi, probabil cuplu, s-au decis să se mute aici pentru trei luni, dar, când au văzut ruina de parc, au zis că e un loc bun să vină în vacanţă, în fiecare an. Anii au trecut şi aceştia s-au înmulţit, ajungând la cinci pescăruşi, o întreagă familie. Şi dacă în periada asta a fost tot mai cald, zburătoarele au venit mai devreme cu câteva luni ca să profite din plin de locul ajuns acum o epavă. De vreme ce sunt în număr mai mare, şi-au schimbat şi locuinţa de vacanţă, dacă, câţiva ani, aceasta era pe clădirea vechiului Big, acum au aflat că avem şi hotel în oraş, aşa că s-au cazat şi ei pe acoperişul „Hotelului Muscelul”, plus că e şi aproape de „restaurantul” lor preferat. Curios este faptul că, deşi lacul a fost igienizat, fiindu-i scos tot mâlul şi, odată cu el peştii şi alte mizerii, se pare că, cu trecerea timpului, şi aceştia s-au înmulţit, spre bucuria pescăruşilor, care nu dau semne că o duc rău aici. Chiar dacă zona „Kretzulescu” este populată de zgomotoasele ciori, se pare că şi pescăruşii şi-au făcut loc, după atâţia ani de luptă, probabil că au căzut la pace, fiind de-ale gurii din plin.

Postări asemănătoare

Acest site utilizeaza cookie-uri. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie. Pentru mai multe informatii puteti consulta Politica de confidentialitate a datelor personale. Accept Mai mult

error: Content is protected !!