Puţin timp ne mai desparte de marele Praznic al Naşterii Domnului, zi în care cerul se uneşte cu pământul, prin venirea Pruncului Iisus, zi binecuvântată şi mult aşteptată de întreaga omenire, ziua care ne aduce nădejdea răscumpărării din păcatul neascultării faţă de Părintele Ceresc. Cu adevărat mare este ziua în care Domnul Hristos se întrupează pentru a noastră mântuire! De nu ar fi existat această mare sărbătoare a creştinătăţii, nici o altă sărbătoare nu ar fi fost; am fi fost o omenire tristă şi niciodată nu s-ar fi realizat reînfierea noastră şi recunoaşterea noastră ca fii ai lui Dumnezeu după dar. Câtă investiţie a făcut Tatăl Ceresc atunci când a creat pe om! Ce minunat şi ce lucrare a desăvârşit Dumnezeu şi cât de nerecunoscători suntem fiecare în parte şi toţi laolaltă pentru darul minunat de a ne fi adus la existenţă. Citim în Hronograf (Cartea anilor) că în limba evrească Adam se tâlcuieşte „din pământ roşu”; în limba grecească Adam se înţelege „micro cosmos”, adică mica lume, căci Dumnezeu şi-a luat numirea din cele patru margini ale lumii celei mari. Pentru că în limba greacă, cele patru margini ale lumii se numesc aşa: Anatoli- Răsăritul, Disis-Apusul, Arktos-Miazănoapte, Mesembria-Amiazăzi. Luând cele dintâi slove din acele numiri greceşti, va ieşi numele „ADAM”. Dar despre cât de fascinant este momentul creaţiei vă voi povesti într-un alt articol, acum vreau să vedem cum ne pregătim noi creştinii care mărturisim şi recunoaştem pe Domnul Iisus Hristos, ca Domn şi Dumnezeu; suntem noi oare recunoscători pentru tot ce a făcut pentru noi? Măcar pentru darul vieţii ar trebui să fim tot timpul bucuroşi, ştiind că din iubire ne-a plămădit Dumnezeu. La venirea pe pământ a Domnului şi Mântuitorului Nostru Iisus Hristos, nu putem decât să cântăm împreună cu cetele îngereşti: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pre pământ pace între oameni bunăvoire”. Moşii şi strămoşii noştri au îmbrăcat în strae de legendă şi în viers de colindă acest eveniment unic al Naşterii Domnului. Nicăieri nu vom simţi bucurie mai mare pentru aceste zile premergătoare marii sărbători a Crăciunului, ca la noi, la români. Cei care au plecat nu de voie, ci de nevoie să-şi câştige pâinea în pământ străin, ştiu lucrul acesta şi pot da mărturie. Împodobirea oraşelor cu fel de fel de lumini, împodobirea bradului, pregătirea bucatelor pentru ca masa să fie îmbelşugată de Crăciun, sunt aspecte exterioare şi care dau notă frumoasă acestei perioade; însă ceea ce ne întristează, este faptul că din păcate de multe ori se pune mai mult preţ pe aceste lucruri, şi se neglijează ce e mai important, primenirea sufletească, la întâlnirea cu Pruncul Iisus. Ne facem curat în casă să primim rubedeniile şi oaspeţii cu care vom petrece, aşa cum ştim mai bine şi când sună la uşă preotul ca să intre în casă cu Icoana Naşterii Domnului, sau vin copiii cu colindeţele, nu suntem acasă. Cei care procedează astfel se aseamănă cu oamenii din vremea Naşterii Mântuitorului, care au refuzat pe Fecioara Maria şi bătrânul Iosif de a intra în casa lor. S-a găsit doar un staul de vite unde pe paie şi în suflul călduros al vitelor, S-a născut Mesia Cel mult aşteptat. Atât s-a îndurat omenirea să-I ofere lui Dumnezeu… Acest lucru se repetă din păcate şi azi… Dar nu vreau să vă întristez, ci doar să ne aducem aminte împreună, că avem datoria sfântă de a primi pe Domnul Hristos în ieslea sufletului nostru; iar dacă inima noastră nu e curăţită în primul rând de răutăţi şi păcate, înseamnă că nu dorim ca inima noastră să fie sălaş pentru Prunc şi fără acordul nostru nu intră Hristos în casa noastră. Avem Sfânta Biserică care ne cheamă mereu la ospăţ duhovnicesc şi de cele mai multe ori găsim tot felul de scuze pentru a nu putea fi prezenţi la Cină. Să ne cercetăm fiecare conştiinţa şi vom vedea la câte chemări din partea lui Dumnezeu am răspuns de-a lungul pelegrinării noastre pe acest pământ; ne vom întrista cu siguranţă. Dar dacă până acum am fost nerecunoscători pentru darurile primite, măcar de acum înainte să punem început bun în viaţa noastră. Să ne apropiem de Sfânta Biserică pentru a primi Sfintele Taine, dar înainte de aceasta, să fim buni şi îngăduitori unii cu alţii; să fim generoşi cu cei care sunt în lipsă, căci deageaba avem masa plină cu bunătăţi, dacă cel de la uşa noastră pleacă nemiluit; să primim colindătorii cei mari şi cei mici, căci ei sunt asemenea magilor şi păstorilor care vestesc Naşterea Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos; să încercăm să ne aducem fiecare aportul, pentru a fi gazde bune ai acestui eveniment, ca să putem primi bucurie în suflet de Sfintele Sărbători. Am şi acum în minte imaginea vie a satului natal, din preajma Crăciunului; cu aproape o săptămână înainte de Crăciun, părintele venea din casă în casă cu Icoana Naşterii Domnului; noi, cei mici, care de multe ori depăşeam cifra de douăzeci, mergeam înaintea preotului prin troienile de zăpadă şi strigam cât ne ţineau plămânii: „Chiralesa” (vine din cuvântul gresces chirie eleison, însemnând Doamne miluieşte), de se auzea până la jumătatea satului şi astfel fiecare ştia că se apropie părintele; în timp ce intra preotul în casă şi făcea rânduiala cuvenită noi aşteptam darurile cu care gazda ne aştepta şi le punea în traistă, căci nu degeaba strigam chiralesa, şi apoi, imediat plecam la casa următoare făcând la fel; şi aşa mergeam în tot satul şi tare mai eram bucuros. Apoi în ajunul Crăciunului mergeam cu colinda pe la toate casele şi nu era om care să nu primească colindeţele noastre. Nu mai lungesc cuvântul meu însă, vă rog din inimă, primiţi colindătorii şi încurajaţii cu un bănuţ ca să vină şi la anul. Sărbătoarea Naşterii Domnului să reverse bucurii în sufletele muscelenilor şi al tuturor românilor! Până data viitoare vă doresc să fiţi sănătoşi şi voioşi!
Protosinghelul Serafim Caiea, stareţul Mănăstirii „Negru Vodă” din Câmpulung