De când se află comisia de acreditate la Spitalul Câmpulung, a intrat spaima şi, odată cu ea, milităria în personalul, pacienţii şi vizitatorii acestora. Niciodată n-a fost atâta disciplină în unitatea medicală, unde, la fel ca peste tot în ţară, bolnavii şi cadrele medicale defilau prin curte cu aceleaşi halatele şi încălţări cu care umblau pe holuri şi prin saloane. Reguli noi, la timpuri noi, care, nu este cazul să vă panicaţi, vor dura până trece „pericolul”. Mare minune să ţină rigoarea care ar fi trebuit să existe dintotdeauna, nu de dragul unei formalităţi, care a “înghiţit” sume colosale de la bugetul local, pentru investiţii şi dotări. Numai în ultimii patru ani s-au alocat peste 30 de miliarde de lei vechi, bani care puteau fi atraşi din fonduri europene! Dar de ce să se complice conducerea cu procedurile anevoioase ale accesării finanţărilor externe, când baierele pungii Primăriei au fost generos deschise în permanenţă?! Aşadar, Spitalul Municipal este într-o fierbere fără precedent, din cauza controlului comisiei de acreditare, care e musai să fie încântată de ce vede în timpul inspecţiei. Prima schimbare remarcată de muscelenii care au avut nevoie să intre în clădire a reprezentat-o chiar accesul în incintă. Obişnuiţi să intre pe unde le era mai comod, fie pe la Radiologie, fie pe la Ambulatoriul de la Chirurgie, fie pe la Unitatea de Primiri Urgenţe, zone care, în realitate, nu erau destinate „trambalării” publicului după plac, cei veniţi la Spital au constatat, acum trei zile, că intrările au fost încuiate. A rămas la dispoziţia vizitatorilor o singură intrare, pe „gang”, cum este cunoscută în limbajul obişnuit, unde au fost întâmpinaţi de un comunitar, care le-a împărţit papuci, halat şi bonetă de unică folosinţă. Astfel, s-a rezolvat chestiunea gravă a vâjâielii prin instituţie ca prin gară.
Adio vizite cu gloata!
Cu această restricţie, care, în ciuda strâmbăturii generale a clienţilor Spitalului, ar fi trebuit dispusă de mult, este întâmpinat musceleanul neobişnuit cu regulile, cu disciplina, cu respectul faţă de o instituţie, oricare ar fi aceea. Sunt notorii scandalurile create de însoţitorii unui pacient de sorginte ţigănească, veniţi, vorba aceea, într-un număr care lasă pustie comunitatea de obârşie a victimei. Ţipetele, smulsul părului din cap, pumnii agitaţi ameninţător, toate aceste manifestări primitive erau în meniul acompanierii unuia de-al lor trecut printr-o situaţie ce necesita îngrijire medicală. Se întâmpla ca jumătate din satul rudăresc să se reverse pe holurile Spitalului Câmpulung, întrucât li s-a permis. O vreme, Poliţia Locală n-a avut inclusă instituţia de sănătate publică pe agenda de pază, deşi era (şi este) masiv în slujba etnicilor veniţi la tratament cu gura mare şi alai!
În această săptămână, s-a pus punct tradiţiei aberante de a profesa în vacarmul produs de „galeria” vreunui nefericit încăierat ori accidentat. Vizitele nu mai sunt acceptate pentru o ditamai gloata care blochează holul ori salonul, producând disconfort auditiv şi olfactiv. În plus, după cum am punctat în introducerea acestei relatări, nimeni nu poate trece de comunitarul postat în dreptul uşii fără echipamentul primit: botoşei, halat şi bonetă, ca să se limiteze pe cât posibil împrăştierea de microbi în interior. ATI şi Sala de Naşteri – locul unde „livrează” mai mult minoritarele – au, de când cu modernizările recente, cartelă de acces. Regulă nouă, binevenită, şi la Chirurgie: când este intervalul de vizită a medicului, se încuie uşa, iar rudelor li se cere să aştepte până se încheie turul acestuia.
Din cauză că nu se mai fumează la vedere, toaletele sunt ciurciumel!
De două săptămâni, asistentele şefe s-au transformat în scriitoare, având de redactat tot soiul de documente, operaţiune care a presupus un consum substanţial de timp şi „maculatură”. Au scris până le-a luat somnul în Spital, fiindcă totul trebuia să fie impecabil la sosirea musafirilor cu parafa salvatoare. Necaz mare pe capul fumătorilor! De când s-a instalat “dictatura”, „pa fumat” în Spital, în curte, pe terasă şi oriunde sunt expuşi vederii în incinta complexului medical! Umblă vorba printre angajaţi că cei căzuţi pradă acestui viciu sunt claie peste grămadă în toalete. Iar ca rezerve sunt centrala termică, dealul din vecinătate, tomberoanele de gunoi şi chioşcurile din curte.
Chiar şi părintele Cătălin Biţan a primit ecuson, deşi este de-al casei. Femeilor de serviciu li s-a făcut un instructaj ca la armată, fiind dotate cu „logistică” diferenţiată după spaţiile de curăţat şi puse să memoreze în ce încăpere folosesc mopul de o anumită culoare cu găleata aferentă. Stresul de pe lume pentru o biată îngrijitoare învăţată să şmotruiască cu aceeaşi cârpă toate pardoselile ieşite în cale! Acum a primit cărucior ca la hotel, cu „instrumentar” pe mai multe culori, după cum am precizat.
Uniformele, la fel, s-au colorat şi ele, după meseria purtătorului. Roşul, cel mai dorit de doamnele care se vor seducătoare şi la serviciu, a nimerit pe femeile de serviciu, asistentele fiind nevoite să se mulţumească cu nuanţe mai puţin evidente. S-a îmbunătăţit şi locul unde sunt spălate lenjeriile, unde mai pui că au apărut cearşafuri noi în saloane! Un pacient făcea haz de necaz, cum că i-ar fi zis doctoriţa să nu se foiască prea tare în pat, că şifonează bunătate de lenjerii. Abundenţă de săpun la chiuvete, role de prosoape de hârtie, chiar şi în afara băilor, deşi personalul este sigur că nu vor avea viaţă lungă, date fiind experienţele din trecutul îndepărtat şi apropiat. În Spital s-a furat şi se va fura în continuare tot ce poate fi cărat în buzunar, sub haină ori în sacoşă. S-au şterpelit duşuri! S-a ciordit până şi colacul de WC! Tot ce poate fi desprins din suport, din perete, totul se evaporă graţie celor care se perindă prin Spital, ca pacienţi ori vizitatori.
Altă dovadă de nesimţire a celor care aşteaptă să intre la medic: în mişcarea de schimbare a greutăţii corpului de pe un picior pe altul, găsesc ca punct de sprijin peretele, de care îşi lipesc fără jenă talpa. Gestul nu-l face unul, ci îl fac zeci, sute de persoane, mărturie fiind brâul de mizerie de o jumătate de metru de la pardoseală.
Ciubucul, boală grea, nu dispare, cu tot pericolul ratării acreditării
Că mai durează până la eradicarea vechilor metehne o arată păţania unui ales local, care a venit la Spital în perioada de „foc”, având probleme cu piciorul. A intrat pe poartă cu taxi-ul. Portarul nu l-a recunoscut şi, prin urmare, nu i-a dat niciun document care să ateste plata pentru accesul auto. „Nu mi-a dat niciun bilet la poartă! Li se spune de atâta timp că la Spital, la poartă, se fură, pur şi simplu, iar conducerea nu vrea să facă nimic.”, ne-a spus acesta de curând. Dacă ciubucul mărunt, sesizat de toată lumea că se practică înainte să apuce să intre, ce să mai vorbim despre ce este dincolo de poartă?! Dar avem speranţa că mai mulţi medici nemulţumiţi de ce se întâmplă în Spital n-au renunţat la ideea de a vorbi despre relele din sânul unităţii după ce se încheie acreditarea.